Autocontrolul și stimularea subconștientului

0
893 vizualizari
views

Conform teoriei marilor învățați, constiința (gândurile și convingerile tale interioare) ți-au adus tot ceea ce ai tu în momentul prezent din viața ta (partener, bani, loc de muncă, sănătate, relații, etc.).

Și dacă nu ai astăzi în viața ta ceea ce îți dorești, este foarte probabil pentru că nu îi permiți binelui să intre în viața ta. Tu vrei și oricărei persoane care te întreabă îi răspunzi afirmativ, însă la nivel subconștient îți refuzi acest lucru. Ce e de făcut?
Cum să înțelegem acest lucru mai ușor?

Dacă ai un loc de muncă, spre exemplu, unde ești rasfațat(a), te duci de drag, te înțelegi super cu colegii și cu șeful și primești și un salariu pe măsura efortului tău. Este foarte probabil ca în sinea ta să ai niște convingeri pozitive de tipul: Eu merit sa fiu respectat(a), Eu mă înțeleg foarte bine cu șeful și cu colegii, Eu câștig un salariu decent care îmi permite să îmi plătesc toate facturile și să traiesc bine, Eu îi tratez mereu pe ceilalți așa cum îmi doresc și eu sa fiu tratat(a), etc.

Dacă în schimb ești într-o relație afectivă și nu esti mulțumit(a) și împlinit(a) cu partenerul(a) pe care îl(o) ai în momentul prezent este foarte probabil ca la nivel subconștient tu să crezi în sinea ta: Eu nu merit să fiu iubit(a) și de asta trebuie să stau într-o relație care mă face să sufăr, Eu sunt o persoană rea și nimeni n-o să se uite vreodată la mine, Eu merit ce-i mai rău, Eu nu sunt capabil(a) să îmi găsesc pe cineva care să îmi umple sufletul de fericire și de asta trebuie să stau și să suport o relație așa că, decât singur(a) și bine mai bine într-o relație și rau, Eu nu am valoare ca persoană, etc..

Dacă ai relații de prietenie în care prietenii sunt sinceri și la nevoie se cunosc, probabil crezi în sinea ta că: Eu am cei mai buni prieteni din lume dispusi să mă ajute oricând dacă eu ma aflu în dificultate, Eu îmi atrag exact aceeași prieteni ca și mine, Prietenii mei îmi arată ce fel de persoană sunt eu și ce cred eu că merit tot ce e bun pentru mine, etc.

Dacă în schimb ai prieteni care doar încearcă să profite de pe urma ta și să nu fie sinceri cu tine probabil în sinea ta tu crezi: Azi nu mai există prieteni sinceri, ci doar pe interes, Eu sunt o persoană mincinoasă și rea și nu merit să am prieteni sinceri, Eu merit să am doar prieteni care mă mint și care mă fura, etc…

Ceea ce tu crezi la nivel subconștient îți creează AD-LITERAM viața.
Persoanele și situațiile din viața ta sunt efectul exterior al modului tău de gândire pe care ți-ai format-o de la adulții din jurul tău cel mai probabil când erai copil, cu diferența că atunci credeai că tot ce spun ei este adevărat și că tot ce fac ei este bine. Îți dai seama că dacă așa ar fi fost, nimeni nu ar mai fi avut probleme în relatii de tip financiar sau de sănătate, etc. Aici nu se pune problema să dam vina pe părinții noștri sau pe cei care ne-au crescut, deoarece ei ne-au educat cum au știut mai bine cu ceea ce aveau și știau la momentul respectiv după cum au învățat și ei de la parinții lor sau adulții din jurul lor. Nimeni nu este vinovat. Toți au facut maximul posibil.

Dar când știi că poate fi altfel?

Problema se pune în felul următor:

ÎNTREBĂRI SOLUȚIE:

  • 1) Esti dispus(a) să îți schimbi viața în mai bine și să gândești pozitiv, dintr-o altă perspectivă?
  • 2) Esti dispus(a) să îți analizezi gândurile și ce ai învățat tu de la cei mai mari din viața ta atunci când erai mic și nu aveai raționalitatea dezvoltată așa încât să te întrebi: este bine sau nu pentru tine ceea ce ți-au spus și ai auzit de la ei?
  • 3) Este adevărat pentru că este adevărat sau este doar din punctul lor de vedere?
  • 4) Încă mai este adevărat sau acum nu mai este dar tu continui să crezi ca înainte?
  • 5) Este posibil ca ceea ce ai învățat de la parinții tăi sau de la cei mari din jurul tău să nu fi fost adevărat sau complet adevărat din lipsă de informații, de educație, de mentalitate deschisă spre nou, de resurse financiare la dispozitia lor?
  • 6) În momentul prezent TU mai vrei să continui să alegi o schemă de gândire care nu ți-a adus nimic bun în viața ta până acum sau doar în parte?
  • 7) Esti dispus să faci efortul mental necesar, să îți schimbi mentalitatea ca să îți construiești viața pe care ți-ai dorit-o mereu și pe care o meriți cu adevărat?

P.S. Chiar dacă nu crezi că tu îți alegi gândurile tale, tu de fapt chiar asta faci, căci mintea noastră nu are gânduri neutre și când te focalizezi pe un gând negativ pierzi unul pozitiv..
ALEGE POZITIV DACĂ TOT TREBUIE SĂ ALEGI. Te sfătuiesc să începi cu gândul acesta foarte puternic: “SUNT DISPUS(Ă) SĂ CRED CĂ MERIT CE E MAI BUN CHIAR DACĂ O PARTE DIN MINE ÎNCĂ NU CREDE AȘA CEVA” și să ți-l repeți des, de câte ori îți aduci aminte și să îl scrii, să îl pui la vedere unde stai tu mai mult. Subconștientul tău va începe să creadă că așa e și vei vedea și alte rezultate mai bune și pozitive în viața ta.

Elena Aurelia Ioniță,
Young Ladies Love & Spiritual Trainer,
e-mail: ionita2007@libero.it

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ