Atracții noi la Zoo Brașov, în acest an: Pinguini, lei de mare și foci

0
153 vizualizari
views

Zoo Brașov urmează să aibă în acest an, pinguini, lei de mare şi foci.

Grădina Zoologică Brașov va deveni casă pentru mai multe perechi de pinguini, lei de mare și foci, din acest an.

În parcul din Noua vor ajunge și primii pinguini Humboldt, lei de mare şi foci.

Managerul parcului Zoologic, Alin Pânzaru, a dezvăluit că proiectul de aducere a acestor animale exotice este aproape finalizat, iar spațiile special amenajate pentru noii locatari mai au nevoie de mici modificări.

Am adus specialiști pentru a vedea condițiile în care vor fi ținute animalele pe care le vom aduce și în urma acestei pre-recepții au rezultat câteva remedieri, să le spunem, pe care constructorul a zis că le va pune în practică și le va face în următoarea perioadă. Noi sperăm să începem negocierile de transport. Focile și leii de mare deja am discutat de ceva timp de unde le vom aduce, de la mai multe grădini zoologice din Olanda, Franța, Germania. Așteptăm să vedem ce spune coordonatorul de la pinguinii Humboldt; suntem în discuții de ceva timp cu ei”, a explicat Alin Pânzaru pentru radiobrasovfm.ro.

Intenția este ca la Brașov să fie aduse 10 perechi de pinguini, 4 lei de mare și două foci.

Zoo Brașov a depășit 300.000 de vizitatori anul trecut

Pe de altă parte, și fără aceste vedete specifice zonei antarctice, Zoo Brașov, alături de planetariu și autobuzul safari reprezintă puncte de atracție pentru brașoveni și turiști de toate vârstele.

Am reușit anul trecut să depășim numărul de vizitatori. Pentru zoo, planetariu și autobuz virtual. În 2022 au fost 289.000 și în 2023 au fost cam 318.000„, a spus Alin Pânzaru.

În această perioadă, Zoo Brașov este deschisă conform programului de iarnă, între orele 09.00 și 18.00. Luni este închis.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ