Ana Loredana Predescu: Legislația lucrătorilor non-UE, modificată în sprijinul antreprenorilor români

0
164 vizualizari
views

Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, afiliat Grupului PSD și conducătorul „Grupului de lucru pentru modificarea legislației privind lucrătorii non-UE”, desfășurat sub egida Comisiei pentru industrii și servicii, anunță primii pași pentru modificarea cadrului legislativ privind lucrătorii non-UE.

„Primii pași pentru a sprijini companiile românești care importă forță de muncă non-UE au fost realizați. În primăvara acestui an, împreună cu hotelierii din Poiana Brașov, cu mediul asociativ și cu instituțiile locale de resort, am conturat un proiect de lege pentru a descuraja angajații străini să mai plece de la un angajator la altul.

Am purtat atunci discuții cu colegul meu, Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, i-am prezentat problematica și proiectul de lege, iar dumnealui a reacționat imediat și a demarat procesul de consultare publică pentru realizarea unui proiect de ordonanță. Astfel, s-a cristalizat și s-a adoptat Ordonanța de urgență 143/2022, prin care s-a modificat Ordonanța 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

Salut inițiativa colegului meu, Marius Budăi, căruia îi mulțumesc și sunt onorată că am putut fi „ambasadorul” hotelierilor din Poiana Brașov și a mediului asociativ de profil atât în Parlament, cât și în Guvern.

Este vorba despre un aviz care se eliberează de către angajatorul inițial, necesar lucrătorilor non-UE, angajați pe o perioadă mai scurtă de un an de zile, la întocmirea noului dosar de angajare cu alt angajator. Concret, o cameristă filipineză care lucrează de trei luni la un hotel, nu se mai poate angaja ca bonă dacă nu prezintă noului angajator un aviz de la hotelul la care lucrează.”, a declarat deputatul de Brașov, Ana Loredana Predescu.

„În Parlamentul României, lucrările „Grupului de lucru privind lucrătorii non-UE”, realizate  împreună cu colegii mei parlamentari, se apropie de finalizarea unui pachet legislativ care, vine să completeze cadrul legal și rezolvă problema desfășurării anchetelor disciplinare și a sancționării lucrătorilor străini, descurajează munca la negru, reduce timpul de ședere pe teritoriul României pentru găsirea unui loc de muncă, descurajând astfel părăsirea locului de muncă și reduce birocrația.”, a mai declarat deputatul de Brașov.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ