Agent de la Poliția Locală Codlea arestat preventiv pentru luare de mită

0
4.203 vizualizari
views

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, în 18 noiembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ştefan Bălă, agent de poliţie la Poliţia Locală Codlea, pentru săvârşirea a două infracțiuni de luare de mită şi a două infracţiuni de abuz în serviciu. Aflat în stare de reţinere, acesta a fost prezentat, ieri, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov, care a admis propunerea procurorului.

„În data de 21.08.2016, inculpatul Bălă Ştefan a pretins şi primit, de la o persoană, suma de 100 de lei, pentru a nu o sancţiona contravenţional pe acesta, deși circulase cu autovehiculul pe stradă din centrul localităţii Codlea unde accesul este interzis. În data de 24.10.2016, inculpatul nu a sancţionat contravenţional o altă persoană care oprise o autoutilitară pe DE 68, pe raza localităţii Codlea, pe un segment de drum unde oprirea este interzisă. La aceeaşi dată, inculpatul nu a sancţionat-o contravenţional pe o altă persoană care oprise un autovehicul pe DE 68, pe raza localităţii Codlea, pe un segment de drum unde oprirea este interzisă şi a primit suma de 50 de lei de la aceasta pentru a nu o sancţiona”, au anunţat anchetatorii.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Sursa: MyTex.ro

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ