Administrația locală a întâmpinat delegația oficială a sașilor codleni

0
687 vizualizari
views

Administrația locală a întâmpinat delegația oficială a sașilor în sala de consiliu din cadrul Primăriei Codlea. Delegația din care fac parte membri de onoare ai comunității, dar și președintele și ex-președintele Asociației Sașilor Codleni din Germania, Rainer Lehni și Udo Buhn, a fost primită de primarul Cătălin Muntean.

Discuțiile abordate pe diferite teme au durat mai bine de două ore, punându-se accent pe reînnodarea legăturilor dintre cele două comunități, administrația fiind deschisă propunerilor venite din partea delegației sașilor. Atmosfera a fost deosebită, remarcându-se în cadrul schimbului de opinii sinceritatea și dezinvoltura ambelor părți în abordarea tuturor problemelor, scopul general fiind acela de ridicarea a standardelor orașului începând de la păstrarea și conservarea tradițiilor locale, dezvoltarea turismului și atragerea de investitori, până la adoptarea de măsuri în ceea ce privește educația ca formă socială de conviețuire.

Avem foarte multe de învățat de la sașii plecați în Germania după 1989, când s-a produs un exod masiv odată cu căderea comunismului, a declarat Cătălin Muntean, și trebuie să începem prin a ne reaminti originile, Codlea (Zeiden) fiind asezare săsească din cele mai vechi timpuri.

La finalul discuțiilor, delegația germană s-a arătat încântată de rezultatul acestora, ex-președintele Udo Buhn afirmând că o asemenea formulă în care s-au întâlnit nu a mai fost posibilă de mai bine de 16 ani. Întâlnirea sașilor codleni se va derula în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, prin manifestări culturale conform programului de mai jos.

Vezi program CLICK AICI

Delegație oficială (VIDEO)

intalnirea sasilor codleni - delegatia oficiala (32)intalnirea sasilor codleni - delegatia oficiala (12) intalnirea sasilor codleni - delegatia oficiala (13) intalnirea sasilor codleni - delegatia oficiala (17)intalnirea sasilor codleni - delegatia oficiala (41)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ