Acțiune de prevenire a poliției rutiere la Codlea – Ce nu știu conducătorii auto?

0
3.761 vizualizari
views

Zeci de mașini au fost trase pe dreapta și șoferii acestora avertizați de către polițiștii de la rutieră în după-amiaza zilei de 23 februarie, într-o acțiune de prevenire desfășurată de poliție la trecerea de nivel cu calea ferată.

Ce nu știau conducătorii auto?

Deși una dintre mașinile de poliție era poziționată astfel încât conducătorii auto să o poată observa, foarte puțini participanți la trafic au oprit la semnul STOP al trecerii peste calea ferată pentru a se asigura. Cei mai mulți au traversat fără să se asigure, obișnuiți fiind cu semnalele acustice și luminoase care îi avertizează în cazul trecerii unui tren.

Orice posesor de permis auto ar trebui să știe care este semnificația semnului STOP la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, cu sau fără sistem de avertizare acustică și luminoasă. Teoretic. Practic, conducătorii auto care tranzitează zona de pe strada Hălchiului nu opresc mașina pentru a se asigura.

Situații neprevăzute ca lipsa funcționării sistemului de avertizare luminoasă au fost înregistrate în trecut la Dumbrăvița pe sensul de intrare în localitate, două mașini fiind la acel moment aproape surprinse de venirea trenului.

Conform Art. 138 Regulament aplicare OUG 195/2002, Reguli pentru circulaţia vehiculelor Reguli de circulaţie, alin 1, lit. C, conducătorul auto este OBLIGAT să oprească și atunci când:
c) întâlneşte indicatorul Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere, Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere sau Oprire.

Amenda pentru situația prevăzută mai sus este între 9 – 20 puncte și 6 puncte penalizare.

Vă invităm să urmăriți imaginile video de mai jos:

politia_rutiera_codlea (1)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ