FRF a decis: Nu se mai prescriu dosarele de meciuri trucate. Ce alte modificări majore a mai făcut Federația de Română Fotbal

0
82 vizualizari
views

Federația Română de Fotbal a adoptat, în ședința de joi, modificări semnificative ale Regulamentului Disciplinar. Printre cele mai importante sunt cele care prevăd că dosarele de meciuri trucate nu vor mai putea fi prescrise.

Aceste schimbări vizează în mod direct protejarea sportivilor şi sancţionarea fermă a comportamentului abuziv al antrenorilor.

Imprescriptibilitatea, care era valabilă doar pentru corupţie, a fost extinsă şi în cazul sancţionării abaterilor legate de trucarea meciurilor şi de siguranţa sportivilor, incluzând aici acte de purtare abuzivă şi violenţă. Această măsură asigură că astfel de fapte grave nu vor putea fi trecute cu vederea, indiferent de timpul scurs de la comiterea lor.

De asemenea, în noul Regulament Disciplinar se stipulează că Secretarul General al FRF este competent a formula sesizări cu privire la abaterile disciplinare săvârşite în cadrul oricăror meciuri sau competiţii, cu caracter amical sau oficial, organizate pe teritoriul României de către Asociaţiile Judeţene de Fotbal sau la care participă cluburi neafiliate la FRF, dar afiliate la Asociaţiile Judeţene de Fotbal.

Tot azi s-au stabilit şi sancţiunile pentru antrenorii care comit acte de abuz împotriva jucătorilor minori, inclusiv abuz fizic, sexual, emoţional şi neglijenţă. Aceştia vor fi amendaţi cu sume între 10.000 şi 20.000 de lei şi riscă suspendarea licenţei pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani. În plus, pentru a reveni în activitate, antrenorii trebuie să demonstreze că au absolvit un curs de safeguarding.

Aceste modificări subliniază angajamentul FRF de a asigura un mediu sportiv sigur şi corect pentru toţi participanţii, consolidând măsurile împotriva abuzurilor şi corupţiei în fotbalul românesc.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ