N-am mai trecut pe la medicul de familie de un an de zile, iar când fiica mea a avut nevoie de o adeverință pentru facultatea la care era înscrisă mi-a spus că am nevoie de programare, să venim mâine. Eram ușor bulversat, căci fata mea nu era bolnavă, iar din fișa medicală a acesteia putea observa că nu sunt probleme, așa că aștept să îmi elibereze adeverința medicală ”clinic sănătos”. A fost atât de deranjată de atitudinea mea, încât mi-a explicat că nu poate elibera documentul fără un set de analize făcute la spital/clinică după caz, că dacă fata are vreo problemă medicală de care ea nu știe? Doamna doctor, nu o trimitem la NASA, nici în forțele speciale, cazuri în care nu este nevoie de adeverința unui medic de familie. Puteți elibera adeverința după ce o consultați și confruntați dosarul medical, e simplu. Brusc a început să urle că nu o învăț eu ce să facă și că dacă nu ies din cabinetul ei cheamă poliția. Chiar vă rog, i-am replicat, poate observă și polițiștii că aveți un comportament neadecvat. Într-un final s-a liniștit și după alte 60 de minute mi-a eliberat adeverința.
A trecut un an de atunci, n-am dat importanță acelei ieșiri. Mă gândeam în sinea mea că poate a avut o pasă proastă, ca orice om până la urmă. Oricum nu ajung des la medic, iar dacă e cazul o să ne mutăm împreună cu familia la un alt medic de familie.
Zilele trecute, mama, care nu mai fusese la medic tot de vreun an, decide după ce a venit de la biserică să scrie un mesaj pe whatsapp la numărul afișat pe ușa cabinetul când doctorița de familie a venit la Codlea în locul doamnei doctor Mitu Elena, solicitând o programare la cabinet, fiind răcită. (vezi foto mai jos)
Nu îmi amintesc ca mama să fi jignit vreodată pe cineva în comunitatea codleană. Din contră, a fost mereu înconjurată de oameni de calitate și împreună cu tatăl meu au știut să își lase loc de bună ziua și să fie respectați. Dar când medicul tău de familie te tratează cu aroganță și nesimțire, ca pe o cârpă, când în ziua programării la cabinet se înfurie și îți aruncă pe jos carnetul de sănătate, urlând să te duci naibii la ce medic de familie vrei tu și faci acest lucru unui pacient în vârstă de 74 de ani, spune multe despre calitatea ta umană și de medic de familie. Sunt convins că mama la rândul ei s-a enervat, i-a crescut tensiunea mai mult decât o are de obicei și pentru care ia medicamente. Până la ieșirea necontrolată a medicului, mama i-a spus doar atât: ”Vă rog să mă iertați că v-am scris duminica, nu mi-am dat seama”
Urmare a reacției medicului de familie, mama își pierde calmul și o face nesimțită, spunându-i că nu e moșia ei și nici cabinet moștenit. Și ce i-o mai fi zis. Medicul consemnează aceste lucruri, unde? În fișa medicală a pacientei, făcând-o și mincinoasă și amenințând-o cu poliția, în timp ce îi spune asistentei de la cabinet să filmeze tot, lucru pe care asistenta îl face. Imaginați-vă scena: mama se ceartă cu medicul de familie și asistenta filmează cu telefonul o femeie de 74 de ani, cu tensiunea ridicată și nervii întinși la maxim, cu lacrimi în ochi. Halucinant! Cam aceasta este umilința la care sunt supuși pacienții Dr. Bejenariu Andreea, medic de familie.
La ieșire, în fața cabinetului sunt alți doi pacienți care au venit cu solicitare aprobată de alți medici de familie care sunt de acord să se mute la aceștia. Nici ei nu mai vor să rămână la Dr. Bejenariu Andreea. Înțeleg că sunt foarte mulți pacienți care au fost jigniți de acest medic de familie, care au fost tratați cu dispreț și urlete. O parte dintre acești pacienți s-au mutat la alți medici, alții evită să mai ajungă la cabinet, preferă să meargă la Camera de Gardă a Spitalului Codlea.
Pentru astfel de derapaje ale unui medic vă puteți adresa Direcției de Sănătate Publică Brașov, cu o reclamație pe adresa de e-mail secretariat@dspbv.ro , la Colegiul Medicilor – office@brasov-colmed.ro și la Casa de Asigurări de Sănătate, e-mail relatiipublice@casbv.ro
Din păcate același tratament l-am primit si eu si sotul meu de nenumarate ori, fiind nevoiti sa ne transferam la alt medic de familie. Cu tipete si frustrari nu ajungem nicaieri! Cred ca doamna doctor Bejinariu are nevoie de un psihiatru,urgent! Ne pare extrem de rau dupa dr Mitu,care a iesit la pensie!
Din păcate și eu am fost nevoita să mă mut la alt doctor de familie tot din cauza asta .
Și da doctor ca d-na doctor Mitu nu cred că o să mai fie deși sunt foarte mulțumită de doctorita mea care o am acum .Dar din ce am observat eu cât și alții nu doar ea este vinovată ci și asistență care o are fac o echipa foarte buna in a tipa la oameni