Credite pentru nuntă sau studii – Statul achită chiar și integral dobânda

0
68 vizualizari
views

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că, începând cu data de 1 noiembrie 2023, programele naționale de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată „StudentInvest” și „FamilyStart” derulate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul Fondului Român de Contra-garantare, în calitate de garantor, pot fi accesate prin intermediul băncilor partenere.

Family Start și Student Invest pot fi accesate până la finalul anului, iar fondurile sunt limitate. Programul Family Start este dedicat celor care au o familie sau vor să își întemeieze una.

Aceștia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani și pot împrumuta până la 150.000 de lei, adică aproximativ 30.000 de euro, pentru cel mult 10 ani. Există o singură condiție, ca venitul net pe membru de familie să fie sub 6.000 de lei sau 7.500 de lei în cazul familiilor monoparentale.

În cadrul acestui program, doritorii trebuie să demonstreze cu documente ce vor face cu banii și există o listă a cheltuielilor eligibile. De exemplu, pot fi cheltuieli pentru organizarea nunții, creșă, grădiniță sau școala pentru copil, o mașină, renovarea casei sau chiar un avans pentru o locuință nouă. De asemenea, cu acești bani se poate rambursa anticipat un credit ipotecar mai vechi.

Al doilea program este dedicat celor care au până în 40 de ani, dar condiția este să fie înscriși la o universitate. Aceștia pot împrumuta până în 75.000 de lei, tot pentru 10 ani. În acest caz, statul acoperă integral dobânda, care pentru beneficiar va fi 0. Printre cheltuielile eligibile sunt și taxele de studii, chiria, diferite tratamente medicale și de asemenea avansul pentru o locuință nouă.

Ambele programe pot fi accesate până la finalul anului, însă există un plafon de 250 de milioane de lei pentru fiecare.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic