Directorul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a fost demis de Consiliul de Administrație al AIBG.
Motivele, conform surselor newsbv.ro, sunt lipsa de comunicare și transparența luării unor decizii, neîndeplinirea unor sarcini transmise, dar și acțiuni care au adus prejudicii funcționării aeroportului, ba chiar a pus în pericol funcționarea acestuia.
Despre toate acestea și multe altele, precum contracte semnate de Anghel și date cu dedicație și băgate apoi sub nasul membrilor CA veți citi mâine dimineață, în exclusivitate, pe newsbv.ro. Și, mai ales, care sunt jocurile făcute de Dan Air în tot acest scandal și „coincidențele” cu plecarea la Bacău.
Anghel a fost numit în octombrie 2017 director interimar al Aeroportului Iași pentru un mandat de patru luni. Însă, în ianuarie 2018, Consiliul de Administraţie a decis să îl revocare din funcție, motivând că nu a respectat hotărârile CA, regulamentele regiei şi legislaţia în vigoare. Anghel a contestat decizia în instanță, susținând că nu i s-au adus acuzații concrete și că nu a încălcat legea. Inițial, Judecătoria i-a dat dreptate și a decis că revocarea a fost făcută fără justă cauză.
Cu toate acestea, Tribunalul, care a analizat cazul în apel, a constatat că Anghel nu a îndeplinit sarcinile stabilite de Consiliul de Administrație, cum ar fi actualizarea proiectului tehnic de modernizare și întocmirea planului de achiziții pe 2018 conform termenelor impuse. Judecătorii au considerat că revocarea sa a fost justificată. Sentința Tribunalului a fost confirmată și de Curtea de Apel, care a respins recursul lui Anghel.
sursa: newsbv.ro