Stații de încărcare pentru vehicule electrice în municipiul Codlea

0
133 vizualizari
views

Ieri, 25 iulie 2023, Administrația Fondului de Mediu a aprobat cererea de finanțare pentru realizarea a 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐫𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞, cu mai multe puncte de încărcare rapidă. Cele două stații vor fi amplasate astfel: 𝟏 𝐢̂𝐧 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐢𝐯𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝟏 𝐢̂𝐧 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐜.

Valoarea acestei finanțări nerambursabile se ridică la suma de 𝟓𝟓𝟖.𝟕𝟎𝟒,𝟓𝟒 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 și vine prin „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”.

Această finanțare implică următoarele componente: proiectare, studiu de fezabilitate, verificare tehnică a proiectului, proiect tehnic, consultanță aferentă și achiziția stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice, lucrări de construcții și montaj aferente, instalații electrice de la punctul de delimitare, informare, brevete, licențe, etc.

Consider că această investiție reprezintă punctul de pornire într-un nou mod de abordare a problemelor de mediu existente în localitatea noastră și un pas înainte în ceea ce privește proiecția viitorului nostru„, a declarat primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic