EDUCAȚIA!! – Un singur cuvânt de care depinde prezentul și mai ales viitorul nostru!

0
481 vizualizari
views
EDUCAȚIA!! – un singur cuvânt de care depinde prezentul și mai ales viitorul nostru!
Deputatul PUSL Ana Loredana Predescu a participat la dezbaterile având ca subiect educația, alături de reprezentanți ai sindicatelor din învățământul preuniversitar, universitar , reprezentanți ai cultelor religioase, profesorul Vasile Dâncu, fost ministru al Apărării, Ntalia Intotero, președinta Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputatilor, rectorul Mihnea Costoiu fost ministru al Educației și colegi parlamentari.
 
”Dezbateri în urma cărora au fost transmise sugestiile de modificare a Legilor Educației dar mai ales concluziile unanime legate de dialogul inexistent cu actualul ministru Ligia Deca, asemuită cu un zid de care toate aceste propuneri s-au lovit. Dintre toate modificările sugerate, există una din partea federațiilor sindicale care vizează un aspect extrem de important al noilor legi: accederea la liceu, care in formula nouă prevede atât testare națională cât și examen de admitere”, precizează Ana Loredana Predescu, deputat PUSL
 
”Propunerea vizează renunțarea la examenul de admitere, menținerea testării naționale la matematică și limba română dar completate de noțiuni generale din încă două discipline ale celor două trunchiuri: uman ( engleză, istorie) și real ( fizică, chimie,biologie). Care pot valorifica aptitudinile elevilor, altele decât matematică și limba română. În ideea în care nu toți copiii sunt ași la matematică și limba română, examenul de clasa a VIII a trebuie să reprezinte un test al cunoștințelor generale, și asta nu presupune doar matematică și limba română, a mai spus Ana Loredana Predescu
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic