Ziua Armatei Române este marcată, în fiecare an, la 25 octombrie. În 1944, la această dată, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940 notează agerpres.ro
Ziua a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 şi este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.
Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Polonia, Republica Moldova şi Ungaria, potrivit https://www.mapn.ro/.
MANIFESTĂRI DE ZIUA ARMATEI ROMÂNE, ÎN ȚARĂ
– Ora 10.00, Satu Mare, și 12.30, Păuliș, la Monumente ale Ostașului Român vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori.
– Ora 14.00, Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori. Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, care au parcurs aproximativ 3800 de kilometri în cadrul Ștafetei Veteranilor, pe trei trasee, vor prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.
Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din țară, la Monumentele eroilor, precum și la cimitire și la monumente ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.