Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, membru în Comisia pentru industrii și servicii, condamnă organizarea dezastruoasă a Târgului Internațional de Turism, care a avut loc la New York și cere ministrului Cadariu demisii din conducerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
„România s-a prezentat lamentabil la Târgul Internațional de Turism de la New York. Întrebarea este cine de la nivelul conducerii ministerului, secretar de stat sau secretar general își va asuma răspunderea prin demisie?
Am văzut comunicatul oficial al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. Ca și când nu a fost suficient ce s-a întâmplat la New York, decizia de a suspenda participarea la târguri parcă plusează și aduce un deserviciu și mai mare României. Poate domnul ministru a fost consiliat de domnul fost ministru, Năsui, care, de asemenea, a suspendat, nealocând fonduri, participarea producătorilor români la târgurile internaționale de promovare.
Soluția nu este să suspendăm participarea la târguri pentru a amplifica răul făcut României și nici pasarea responsabilității viitoare către alte entități cu rol consultativ, ci demisiile celor care s-au ocupat de organizarea târgului de la New York, începând cu șefii direcției de turism, secretariatul general, secretarii de stat.
Respect poziția domnului Cadariu ca ministru în cadrul coaliției de guvernare, dar nimic nu îl absolvă de a răspunde pentru incompetență și pentru deserviciile aduse României.” a declarat Ana Loredana Predescu.
Deputatul de Brașov a transmis o Întrebare parlamentară ministrului Cadariu pentru a întreba care a fost bugetul pentru participarea la Târg, care a fost delegația care a reprezentat România și cine din conducerea ministerului își asumă responsabilitatea.
Totodată, în contextul în care războiul din Ucraina afectează destinațiile turistice prin excelență precum Maramureș, Bucovina și litoralul Mării Negre, deputatul de Brașov a întrebat care sunt măsurile pe care ministrul Cadariu le va lua pentru a compensa pierderile prin atragerea de turiști în alte zone cu potențial turistic, cum ar fi: Brașov, Prahova, Vâlcea, Sibiu?