”Trecând prin Feldioara am cunoscut un domn bătrân cu plete albe, parfumat de un trecut mai senin și mai liniștit decât prezentul în care am discutat cu dânsul. De numele lui se leagă prima farmacie româneasca a orașului și județului Brașov. Este domnul Basil Perția. Născut în Sighișoara la 11 Noemvrie 1880, urmează școala primară în orașul natal și tot acolo termină liceul săsesc. Se înscrie la Facultatea de Farmacie dela Viena și își terminp aceste studii la Cluj, în anul 1905.
În anul 1907 vine la Feldioara unde, prin el, ia naștere prima Farmacie românească. În acest timp, Zărneștiul aparținea județului Făgăraș (împreună cu Branul). Reamintesc acest lucru, deoarece în Zărnești exista în acest timp Farmacia Cuteanu. Orașul Brașov împreună cu județul nu aveau în această vreme nicio farmacie românească.
Farmacia din Feldioara a fost fondată de I. Fotberth la 25 August 1869, prin ordinul Guvernatorului Ardealului cu nr. 16605/1869. Trece prin cumpărare în posesiunea lui Ștefan Winkler, în anul 1830.
Trece apoi, tot prin cumpărare, în posesia lui Endre Nagy, la anul 1896 (aprobat de Ministerul de Interne prin decretul Nr.55716/1896).
În anul 1900 trece în posesia lui Istvan Borsody, aprobată fiind prin decretul Minsterului de Interne Nr. 634141/1900.
În anul 1907, farmacia aceasta devine românească, prin cumpărare, trecând în posesia lui Basil Perța, cerere aprobată prin decretul Ministerului de Interne Nr. 96073/1907.”
Citiți mai mul pe newsbv.ro
http://newsbv.ro/2019/02/24/prima-farmacie-romaneasca-in-judetul-brasov/