O persoană rămasă încarcerată a avut nevoie de intervenția pompierilor la intersecția str. Nouă cu str. Gării. Pe fondul neacordării de prioritate, conducătorul uneai dintre mașini a pătruns în intersecție fără să se asigure, fiind lovit de un autoturism care se deplasa regulamentar.
La fața locului s-a deplasat un echipaj pentru descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială cu apă și spumă de la SVSU Codlea.
Martorii spun că șoferul transporterului cu număr de Iași circula pe strada Gării și nu a acordat prioritate autoturismului de Brașov, care se deplasa pe strada Nouă.
Intersecția este cunoscută pentru multitudinea de accidente, deși este corect semnalizată cu indicatoare.