Așa cum v-am obișnuit, în fiecare toamnă are loc balul caritabil al Fudației Rafael, bal devenit tradiție, o obligație morală pentru toată comunitatea, aceea de a susține persoanele cu dizabilități aflate sub umbrela fundației.
O scurtă retrospectivă a binefacerilor comunității codlene aduce în atenție gesturi remarcabile făcute de oameni de bine din orașul nostru, reamintim aici de colecția de tablouri pictate de Patricia Muntean, licitată la aproximativ 200 milioane lei, bani care au fost direcționați către fundație sau de lucrările donate de Marius Diaconu și Petrică Buhnici și care au însumat licitate aproximativ 7200 lei.
În 2015, Irina Palade, realizatoarea emisiunii “Caruselul Vieții”, a fost gazda serii și a prezentat cu profesionalism întregul eveniment. De asemenea, a canalizat cu multă dibăcie generozitatea oamenilor buni în cadrul unei incitante vânzări la licitație a 20 de minunate produse realizate de înșiși angajații cu dizabilități ai Atelierului Protejat, persoane care au trecut în acest an de la statutul de asistate la cel de contribuabile.
Povestea continuă și în acest an. Sunteți invitați în ziua de 30 septembrie să luați parte la Balul ”Inimă de Rafael”, începând cu ora 17:00. Detalii mai jos.