Modelaj ceramică, pictură, sculptură, grafică și desen.
De curând s-a alăturat echipei Casei de Cultură a Municipiului Codlea maistrul ceramist Marius Diaconu, care coordonează atelierul de creație din cadrul acestei instituții.
Atelierul urmează să fie dotat cu un cuptor de ars ceramică, masa olarului, unelte și alte materiale necesare.
Chiar din primele zile de la deschiderea atelierului au apărut talente locale la secțiunile modelaj ceramică, pictură, sculptură, grafică, desen, care participă periodic și la atelierul interactiv de la Muzeul Tradițiilor Codlene și al Administrației Publice Locale (Curtea Bisericii Evanghelice Fortificate). Scopul realizării acestui atelier de creație este descoperirea de noi talente, de promovare a acestora și de realizare a unor lucrări artistice care să pună în valoare identitatea autentică locală și nu numai.
Acest lucru se va realiza prin expozitii locale, județene, naționale și internationale, prin participarea talentelor locale la diferite activități cultural-artistice cu exponate și ateliere interactive.
Se mai urmărește ca drept scop dezvoltarea turismului local, iar cei care ne calcă pragul vor fi invitați să participe direct în cadrul atelierului pentru a descoperi tainele olăritului și modelajului în ceramică.