Cătălin Muntean a câștigat detașat în fața celorlalți pretendenți la funcția de primar al municipiului Codlea. Acesta a obținut un număr de 3781 voturi din totalul de 9394 voturi exprimate. Procent 40,1%.
La o diferență apreciabilă, pe locul secund și cu un număr de 1952 voturi, s-a clasat Erwin Albu, 20,7%, urmat de Ciolan Ștefan Octavian cu 1805 voturi, 19,2% și Marius Coste cu 903 voturi, 9,4%.
Voturi anulate 594.
Cătălin Muntean a transmis un mesaj public pe pagina sa de facebook: Stimați codleni,
„Vă mulțumesc în numele meu și al echipei PNL pentru susținerea dumneavoastră, rezultatele obținute îmi demonstrează că mergem în direcția bună și că munca acestei echipe din ultimii 4 ani de zile ați apreciat-o. Acest lucru ne motivează și ne mobilizează pentru ca în următorii ani să ducem la bun sfârșit proiectele propuse.
Mulțumesc echipei de campanie pentru implicare, cât și familiei, care mi-a fost alături și care m-a încurajat în tot acest timp să îmi respect adversarii politici.”
Situația viitorului consiliu local se prezintă total diferit. Vor intra doar 4 partide politice:
PNL – 8 consilieri cu 2987 voturi
PSD – 4 consilieri cu 1428 voturi
ALDE – 3 consilieri cu 1294 voturi
UPC+FG – 2 consilieri cu 1209 voturi
La redistribuire ALDE și UPC sau PNL mai câștige 1 loc.