Misiune grea pentru Cătălin Muntean – Negocierea viceprimarului

0
882 vizualizari
views

Cea mai grea misiune pe care o are la acest moment primarul Cătălin Muntean este negocierea viceprimarului. Neavând o majoritate confortabilă PNL(8) în consiliul local, acesta va trebui să apeleze la unul dintre cele 3 partide care au trecut pragul electoral. PSD(4), ALDE(4), UPC+FG(3).

Lucrurile par complicate în condițiile în care PSD prin Marius Coste s-a aruncat deja în mediul online cu declarații, având pretenția la postul de viceprimar, însă PSD-ul nu poate face o alianță care sa-i permită un vot pentru.

Ca să înțelegem exact cum stau lucrurile, pentru a stabili viceprimarul este nevoie de 10 voturi din cele 19 ale consilierilor. O alianță PSD+ALDE nu va scoate un viceprimar și ar mai fi nevoie de 2 oameni de la UPC.

De cealaltă parte, UPC nici nu vrea să audă de ALDE, în condițiile în care Ciolan și-a încălcat actul de neagresiune din campanie și a lovit în Erwin Albu de la UPC.

Dacă PSD nu va accepta viceprimarul PNL pe alte criterii de negociere, lui Cătălin Muntean îi rămâne varianta UPC+FG de 3 consilieri + 8 PNL, pentru a avea viceprimar PNL. Ce-i va oferi la schimb primarul lui Erwin Albu, rămâne de văzut. Cert este că oricât de diplomat ar fi, Cătălin Muntean este puțin probabil să stea la masa negocierilor cu ALDE-ul lui Ciolan Ștefan și Manole Dionisie.

O ultimă variantă ar fi cea a negocierii la nivel județean, în  sensul că PSD-ul ar susține un viceprimar PNL, cu condiția ca într-o altă localitate primarul PSD să își decidă viceprimarul de comun acord cu PNL-ul minoritar.

primaria-codlea-175

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic