Picamerele au descins în Cartierul Betoanelor (Hiroșima)

0
1.713 vizualizari
views

Cartierul „Hiroșima” (renume câștigat pe vremea când gazele și praful de colorant de la Colorom Codlea îmbâcseau locuințele oamenilor), un cartier în care predomina betonul de la un capăt la altul, de la trotuare și până la drum, un cartier dictat de progresul comunist, își va schimba complet aspectul de mamut din beton. Administrația locală vine cu un proiect raportat la necesitățile actuale ale locuitorilor după consultarea acestora, în care în prim plan sunt parcările, căile de acces, spațiile de joacă și zona verde.

De asemenea, va dispărea sensul giratoriu din fața bisericii, iar trecerea de pietoni de la Penny va fi mutată câtiva metri pentru a putea permite autoturismelor care vin dispre LIDL să facă direct stânga în Penny, iar pe cei care ies din parcarea Penny să nu-i mai oblige să facă dreapta și în acest fel să aglomereze sensul giratoriu de la intersecția cu drumul Vulcanului. Sistematizarea și fluidizarea traficului rutier este binevenită în condițiile în care cetățeanul dorește să câștige timp când merge la cumpărături.

Nu în ultimul rând, locatarii unui bloc au reclamat obturarea conductei de apă cauzată de surparea zonei pietonale, unde se va interveni pentru remedierea situației.

DSC_0426 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic