„Nenea , nu-i aşa că dacă nevasta matale te închide în pădure n-ai să mori de foame?!?” îmi spune un puştan de pe strada mea de câte ori mă vede că mă întorc de la poalele Măgurii Codlea cu un rucsac cât o cabană şi cu doua sarsanale care ar putea deşela chiar şi un elefant. În Codlea nu se spune, mă duc în excursie sau pe munte, ci ” la pădure”. Din strămoşi se ştie că in acest oraş „pădurea cade pe casă” si nu-ţi trebuie decat vreo zece-cinsprezece paşi ca să poţi intra în inima ei atunci când ţi-e frică, foame sau dor de aer curat. Ca vechi muntoman pe care pădurea şi Carpati mi-au hrănit trupul si sufletul, trebuie să recunosc că Măgura Codlei m-a „îndopat” ori de câte ori de câte i-am călcat drumurile potecite si codrii de la poale sau de pe culme. Mă seacă la inimă când văd vreun fag, stejar, arţar, frasin, brad sau pin „ucis” de furtunile pe care Magura nu le poate supune. Însă cel mai mult mă doare, hârâitul drujbelor si hârâitul motoarelor care ucide si cară pădurea la vale. Într-un Octombrie cu multă ceaţă şi frig, tare m-am mai întristat când la „păstrăvărici de la Fagul răsturnat”, loc ştiut de doar câţiva care încă mai cred în puterea pădurii, n-am mai găsit decât nişte cioate si urme de buldozer.
– Poate că-i bine, pădurea trebuie să mai întinerească din când în când, m-am consolat, măcar umbră de păstrăvi sau ghebe.
– În iarna asta m-oi mulţumi cu gogoşari şi castraveţi muraţi…zic eu, îndreptându-mă către o potecă călcată numai de sălbăticiunile pădurii. Din păcate, rudele şi prietenii nu vor putea gusta din deliciosul „păstrăv” murat căci în traista de iarnă n-am putut pune decât un strat de limba cerbului si încă unul de frunze şi rădăcini care ţin de „foame” numai oamenilor bolnavi.
Ca nu cumva puştanul de pe strada mea să vadă sărăcia din rucsac, mă îndrept către un petec de pădure în care ştiam că „parazolul” trăieşte chiar şi sub zăpadă.
Stupoare…
Cioate şi câteva şiruri de crengi sub care verdele încă nu voia să moară. Gâfâind ca o locomotivă cu aburi care nu mai avea puterea să ajunga până-n ultima gară, un monstru vişiniu trăgea după el arborii beliţi de frunze, coajă si crengi. Ici colo, câte un trunchi ciopârţit ( fără valoare economică cum s-a exprimat cineva de la silvic), incerca să-mi mai amintească de măreţia codrului care fuse până mai ieri stăpânul acelor locuri. Într-o altă tăietură, câteva ploi transformase resturile pădurii in mâl si le târâră prin gărlele galbene. Speriate, ultimele păsări ale pădurii, dădeau repede din aripi, sperând să mai găsească vreun copac sau vreun tufiş prin care să se ascundă. Nici căprioarele de sub brâurile de piatră, nu prea aveau noroc căci iarba nu mai avea puterea să se agaţe de stâncile goale. Deşi, chiar din clipa-n care a început să cadă sub colţii drujbelor primul hectar de pădure, am făcut demersuri, nimeni nu m-a putut lămuri cine vrea să-mi ucidă pădurea.
-E treaba celor de la Braşov a încercat să mă lămurească un ecologist, care ne aghezmuieşte cu brăduţul numai la alegeri.
-E bătrână si oricum trebuie tăiată, încerca să mă lămurească cineva de la ocolul silvic, care aborează un steag uriaş: „Pădurea pentru comunitate. Comunitatea pentru pădure.” Care pădure?!? ne vor întreba nepoţii care vor vedea copacii numai în filme sau la televizor. La primărie nu se ştie nimic. Ba chiar unii uitaseră că la poalele Măgurii fusese cândva pădure. După ce m-am învârtit asemeni unui câine, pe la toate instituţiile statului şi „nestatului”, ca să mă lămurească cineva despre soarta codrilor din jurul Codlei, m-am ascuns într-o gârlă galbenă, şi-am început să plâng asemeni unui copil pe care maică-sa l-a fugărit în lume.
Unde pleci pădurea mea, când o să mai învii?!? Am răcnit eu din toate puterile după ce am încercat să înfig o creangă de brad aproape moartă, într-o gârlă uscată. Cu lacrimi amare m-am întors în Codlea.
P.S În timp ce realizam acest reportaj, am constatat cu stupoare, că, într-adevăr aproape toate pădurile Măgurii nu aparţin Codlei ci Braşovului, deoarece nu s-au făcut demersurile necesare, ca acestea să se reântoarcă la comunitatea codleană.
Gheorghe Ungureanu
Gheorghe Ungureanu? Mi-ar face o deosebita placere sa-l cunosc! Foarte frumos zugravit tabloul. Nu stiu carei pregatiri si experienta de viata se datoreaza, insa talentul narativ este impartasit din belsug cititorului.
Sincerele mele felicitari si la cat mai multe editoriale!
Dincolo de acest aspect, este foarte adevarat ca, la acest moment, se taie „ca in codru” padurea si autoritatile permit acest lucru, iar noi, CEI MAI RESPONSABILI, nu facem nimic pentru a stopa acest fapt. Si se intampla chiar aici, la Codlea, sub nasul nostru.
Dureros de adevarat !
Chiar dramatic ,nu tabloul , ” zugravit ” excelent ci crima in direct ,la care asistam neputinciosi !!
Am sperat ca se vor multumi cu hrana noastra ,dar ne-au luat-o ,am sperat ca se vor multumi cu mobila noastra dar ne-au confiscat-o,am sperat si am tot sperat ca se vor multumi , odata , cu spitalul nostru dar nu s-au multumit ,am sperat sa ne lase sa respiram ,macar , dar nu ne vor lasa !!
Ce mai asteptam sa speram fratilor, ca nu ne vor ? …E clar ca nu ne vor ,dar noi pe ei cum de -i vrem mereu si mereu …..IAR??
Romeo P.
Romeo,daca tu vezi un om in fata ta ca este ucis,ca se produce o crima,tu ce faci?Te opresti si privesti cum acea persoana este ucisa?Sau o aperi ca un om curajos ce esti?Sau macar incerci sa o aperi.
Stimata codleanca,
Raspunsul meu pentru tine este DA!
Indemnul meu ,si nu resemnarea mioritica ,este prea evident in expunerea mea pentru a-l mai explica inca o data !
Accept orice sfat care este pertinent si bine intemeiat fara nicio ezitare !
Doar cu supremul sacrificiu s-au infaptuit lucruri marete !
Intrebarea este ,acum ,din fata PC ,cati sunt gata de acest tip de jertfa ??
Ps.Crezi ca prin intermediul acestui site se poate construi o reactie civica necesara si suficienta schimbarii atitudinii electoratului ??Daca natura umana nu ar fi atat de omeneasca ,poate , dar ma tem ca interesele unora coincid cu interesele altora si noi, marea masa, vom reprezenta permanent arma de tun , indiferent pe cine cu cine schimbam !!
Romeo P.
Din pacate se strica peste tot in lume lucrurile frumoase ca padurile etc.
Si cum apartine aproape toate padurile codlei sau padurile magurii brasovului este de neinteles pentru mine.
AD ..HARTMAN…..PERFECTEAZATI ACTELE DE ROMAN SI DUPAA AAAAACCCEA SA MAI VORBESTI NU AI NIMIC CU CULTURA NOASTRA , SI NICI CHIAR A GERMANILOR …… PADURI ,,,,, POLITICA ….ETC……..LASA O BALTA. TE STIMEZ INSA FI SINCER.
?????? !!!!!!!!!!!!!!!!!!! FARA CUVINTE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!???????????
Esti chiar o persoana ridicola. Acuma nici nu ma mira dece se ia toti oameni de aici de tine. La inceput am crezut ca exagereaza lumea pe aici, dar vad ca eu am dreptate. Tia vebit si tie acuma pofta sa te iei de lume, te iei dupa alti. Chiar de rasu lumi.
Sere, Colorom, I.M.C.,Magura, Strand…………………..parcari, spital, defrisari. Ce rol mai au autoritatile? Chiar de nimic nu sunt in stare?
Ba da. Autoritatile au girat dezastrul celor mentionate de tine.
TU NU AI FACUT NIMIC PARIS ce ai realizat tu?……ACELASI TEXTT BLAH BLAH BLAH IPOCRIZIE DUSA LA MAXIM ….. numai vorbe nu esti n stare sa te semnezi si sa fi om. BLAH BLAH BLAH
Intrebarea nu-ti era adresata. Era doar retorica. Iar tu cu atat mai putin ai dreptul sa ma judeci.
Eu in schimb pe tine, da. Din simplul motiv ca vrei sa fii o persoana PUBLICA.
Dar tu ce ai facut concret? In afara de a agita spiritele pe aici, si de a sta ca lingaul pe langa altii?
MM, incearca si tu sa-ti schimbi semnatura in „Penibilul”! Oricum, si anonim te va recunoaste lumea, esti de o rautate notorie, om mai rau si mai ciudos ca tine, nu am intalnit pana azi!
Inevitabil, aceste actiuni seamana deznadejde si tristete in sufletele noastre. Poate cel mai tragic lucru este ca in urma „judecatii codrului” s-a decis condamnarea acestuia la moarte doar in prezenta judecatorului si procurorului, nefiind luata in calcul si parerea celor cateva zeci de mii de oameni care iubesc si pretuiesc natura.
Da, asta-i „natura” umana…
Chiar crezi ca este inevitabil? Sau putem face ceva in aceasta privinta? Eu cred ca putem lupta ,dar nu stand in fotoliu la calculator ci iesind acolo unde trebuie .
Cunoscand destul de bine istoria, pot sa dau exemplu pe strabunii nostri care, patind aceleasi lucruri ca noi astazi, si-au luat frumos talpasita prin paduri. Acolo organizau atacuri impotriva boierilor (primarilor :)))) si a tuturor celor care i-au napastuit! Nu spun ca asta ar trebui sa facem si noi, dar totusi, ce dracu sa mai facem?
buna,stii ce sa facem?Sa stam cu mainile in san,nu?eE cel mai corect.Lasa sa ne ia spitalul,si ce!!!Lasa sa ne distruga padurea,si ce!!!Lasa sa puna taxa pe aer ,si ce!!!Cam asa stau treburile prin Codlea noastra!!! Eu am umblat pri Codlea cu fluturasi sau afise cum vreti sa le spuneti , am vorbit cu lumea am dus mesajul,HAIDETI SA LUPTAM PENTRU SPITALUL NOSTRU,raspunsul a fost,SI CE ….DACA IL FACE PRIVAT ,POATE E MAI BINE.Dar problema este cati codleni isi vor permite sa mearga si sa plateasca o analiza,o radigrafie,un ecograf, o internare.De aici se deduce cat suntem de delasatori chiar si in ceea ce ne priveste personal,ca biblia spune ,,iubestete pe tine insuti ca sa-ti poti iubii aproapele.Deci ce vom face?Vom sta cu mainile in san privind cum suntem distrusi pe fata.Nu? Si ce>?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DIN NOU NU TE SUPARA NU TE CUNOSOC …INSA CRED CA AR TREBUI SA NU MAI VORBEST DACA NU ESTI IN STARE SA TE SEMNEZI CA MULTI ALTII DIN…….. ACEASTA PAGINA…. CE PUTERE AVETI WUAUAU BLAH BLAH BLAH….. FAPTE COPIII FAPTE NU VORBE………..
Ma tem ca daca vom iesi mai suparati in strada, sa ne luam de conducerea orasului, vom fi opriti nu de jandarmi, ci chiar de concetatenii nostri care pana acum au stat si au privit de la geamuri! Va fi ca la Revolutie :)))) Cine-a tras in noi? :)))) Noi am tras in noi!!! Noi vom trage in noi, ne autodistrugem suntem fericiti si relaxati, preferam sa umplem Maialul de focuri si masini (cu portbagajul plin cu lemne)! Suntem un popor de LASI !!!!
Niște goluri în pădure de cred că se văd pînă și din peluza de pe Lună.
Revenind: noi, românii, nu avem nimic împotrivă. Dar au o mare problemă cu chelirea pădurii niște domni în costume. Iată. Defrișările s-au făcut, sanchi, pentru ca asa trebuie.
Avem Brand ECO si noi taiem paduri: înțelepciunea populară și strămoșescul obicei al tăierii clorofilei la cîini, cu o frunză nu se face primăvară. Dar nici turism. România se poate promova printr-un turism atipic, de anduranță: „Survivors’ lifetime episode“. Deși eu aș fi mizat pe Dracula. Măcar pentru niște congrese de hematologie și tot ar fi bun! Dacă mă întrebați, am și eu un slogănel: „Salvați România! Vizitați-o!“.
Vreți sa ieșiți iar in stradă? pai așa s-a rezolvat problema Parcărilor, Spitalelor, găurilor din asfalt … gag
iar am scris degeaba… redactia, cenzureaza?
@Horatiu noi nu cenzuram, insa sistemul „interpreteaza” comentariile mai lungi ca si Spam si le blocheaza pana cand unul din noi verifica … deci daca esti scurt si la subiect apare instant comentariul…asta ca sfat .Mersi de intelegere .
Domnule Cadar, va multumesc pentru explicatie… insa cate o data ma ia „valul” si nu ma pot opri din scris…
Avem Brand (logo) ECO si : Ca logo, văd silueta Casei Poporului plutind pe o mare de coji de semințe, scuipate dintr-un MiG care se prăbușește de un Dracula în zdrențe. Iar sloganul (cu dublă utilitate, pentru a fi folosit și în campaniile electorale) ar fi acesta: „Vino în România să vezi cum se-alege praful!“.
Comments are closed.