Indiferenţa, esenţa inumanităţii ?

Totul a inceput acum 6 ani si jumatate, cand plecat fiind in concediu cu prietena la mare, viata mi s-a schimbat cu 380 de grade. In urma unui plonjon in apa, in prealabil fiind asigurat de catre o angajata (salvamar) a parcului acvatic , ca piscina este destul de adanca adica 1,65 m. A fost prima oara cand am avut incredere in cineva, datorita pretului mare pe care l-am platit pentru a intra in parcul acvatic.

Bineinteles inotator bun fiind , am sarit si in secunda urmatoare am lovit fundul bazinului cu capul , ramanand paralizat de la umeri in jos in urma unei fracturi a coloanei vertebrale cu sectionarea maduvei.  A urmat operatia la Bucuresti unde i-au adus la cunostinta mamei mele si prietenei ca s-ar putea sa mor pe masa de operatie, dar Dumnezeu sa gandit ca nu e timpul sa ma cheme la El. De atunci si pana in prezent fac recuperare, cel mai des mergand la Baile Felix la spitalul de recuperare unde am dat de adevarati profesionisti in ceea ce priveste recuperarea fizica.

Din ziua fatala in care totul sa schimbat, zi de zi este o adevarata lupta pentru mine si pentru mama mea, ea fiind cea care are grije de mine si se ingrijeste sa nu imi lipseasca nimic in limita posibilitatilor. Prietenii….. i-a cernut sita si au ramas doar cativa, dar au ramas cei adevarati, care nu te lasa la necaz si la durere, ci sunt langa tine, te ajuta si te incurajeaza in tot ceea ce faci.

In vara anului trecut am avut deosebita placere de a pleca impreuna cu mama in vizita la sora mea si familia ei, care locuiesc in USA, mai precis in CHICAGO.

Dupa un zbor si un drum lung de 22-23 de ore si o oboseala pe masura, am ajuns in sfarsit in tara tuturor posibilitatilor. De cand am aterizat si pana am decolat pentru a ne intoarce acasa, am fost placut impresionat dar si dezgustat de unele lucruri.  Am ramas uimit cat de frumos si cu cata amabilitate s-au purtat cu noi incepand din avion si pana in momentul cand ne-am intors acasa. Ce sa va spun, in ceea ce priveste persoanele cu dizabilitati indiferent de locul unde vor sa ajunga totul este adaptat pentru nevoile lor.

Personal am trait aceasta experienta si va spun urmatoarele, de cand iesi pe usa casei si pana intri totul este adaptat incepand cu: trotoarele care sunt accesorizate cu rampe pe care nici nu simti cand faci trecerea de pe trotuar pe strada ,  ne mai luand in calcul antiderapantul care este pus pentru a nu aluneca pe timp ploios si pe timp de iarna. In intersectie cand te afli nu te claxoneaza nimeni sa traversezi mai repede sau sa te trimita in origini , indiferent cat de mare este coada de masini sau cat de mult se grabeste. Autobuzele sunt dotate toate cu rampa, soferul te urca si te coboara in statia unde doresti .

In parcari indiferent unde te afli, la magazin, parcuri, restaurante, zoo, gradina botanica, oricat de aglomerat ar fi niciodata locurile destinate persoanelor cu dizabilitati nu sunt ocupate, datorita bunului simt si probabil al amenzilor destul de mari. In orce magazin care are unul sau mai multe etaje, exista lift special pentru persoane cu handicap sau daca nu, un lift mare, in care incape chiar si o masina.

Peste tot exista toalete pentru persoane cu dizbilitati pentru femei, barbati si pentru familie. Unde trotuarul nu este la nivel cu intrarea , acolo este construita rampa dupa standarde, daca nu , nu i se da  autorizatie de functionare. Indiferent unde mergi esti tratat cu respect  si cu zambetul pe buze , te intreaba daca te pot ajuta cu ceva , poti proba cate lucruri vrei ca nu se uita nimeni urat la tine, te intreaba la iesire daca ai gasit ce ai cautat, daca ai fost multumit de serviciile oferite, indiferent cat de mult ar munci sau cat de obositi ar fi.

Parcurile sunt foarte mari si foarte multe, pline de verdeata ca de altfel prin toate locurile. Nu exista un metru de pamant care sa nu aiba gazon,  flori sau sa fie plantat un copac, eu personal am vazut atata verdeata doar in padure.  In parcuri copiii au locuri special amenajate unde se pot juca in siguranta, putand fi supravegheati de la distanta de catre parinti. Am ramas uimit cand am vazut copii care alergau desculti pe iarba fara sa le pese ca s-ar putea taia sau rani si in secunda urmatoare ar ajunge la urgente, dar un gand m-a fulgerat STOP!!!  nu te afli in ROMANIA unde toata lumea arunca gunoiul pe jos si sparg sticle pe unde apuca. In parcurile mari, la scoli si gradinite tot timpul este un echipaj de politie prezent, la fel ca si pe strazi patruleaza tot timpul.

Acum revin in tarisoara noastra frumoasa numita Romania, unde indiferenta si nepasarea domneste, iar prostia e la ea acasa. Stau si ma intreb adesea oare noi de ce nu putem fi la fel pentru ca Dumnezeu ne-a inzestrat cu de toate, incepand de la;  mare , delta , fluviu , campii , dealuri , podisuri , rauri , munti (plini de aur) , ape curate si pure ca lacrima , dar bineanteles indiferenta si nepasarea ne-au adus  aici unde suntem astazi si ne meritam locul.  Ce s-a intamplat cu respectul fata de noi insine si fata de ceea ce ne inconjoara ;  oameni , obstea si bineanteles natura. Toata lumea vrea sa se imbogateasca  cat mai repede cu putinta , sa fure cat mai mult , sa munceasca cat mai putin pe salarii cat mai mari sau daca-i posibil sa nu munceasca deloc dar sa fie platiti. Toata lumea da vina pe statul acesta  , ca statul nu face , ca statul nu drege si nimeni nu face nimic. Cu asa ceva si cu o astfel de mentalitate nu o sa ajungem nicaieri , iar oamenii destepti, inteligenti care ne-ar putea scote din acest inpas ,ori au fost dati deoparte , ori sau retras singuri vazand ca nu sunt lasati sa faca nimic pentru a ajuta tara , sau realizand ca se lupta singuri cu morile de vant.

La noi in Codlea persoanele cu dizabilitati nu avem acces nicaieri nici macar rampe, sa putem urca sau cobora de pe trotuare in siguranta, iar acolo unde sunt facute au fost facute prost , la repezeala  sau in nestiinta de cauza, nerespectandu-se nici o norma legala . Sa nu mai vorbim de acces intr-un magazin , restaurant , la banci sau oriunde un om sanatos are treaba, peste tot intalnesti numai trepte .

Eu personal nu pot iesi in oras decat daca sunt insotit de cate un prieten , care sa stie sa ma urce si sa ma coboare pe trepte . Ca mine sunt multi altii care din cauza rautatii oamenilor si a lipsei accesorizarilor prefera sa stea inchisi in casa. Personal nu ma intereseaza ce zice lumea si ce gandeste despre mine, in ceea ce priveste handicapul meu . Spre deosebire de cei sanatosi stiu sa traiesc fiecare clipa la maxim ca si cand ar fi ultima ,stiu sa zambesc si sa respect tot ceea ce ma inconjoara.  Am vazut ca lumea a uitat sa mai zambeasca , sa se respecte unii pe altii , sa se ajute intre ei, chiar si sa se salute.

In ziua de azi primeaza rautatea , invidia si nepasarea . Nu mai stiu sa se bucure de viata , sa o traiasca clipa de clipa pentru ca viata e frumoasa si scurta , la un moment dat se trezesc  ca viata a trecut pe langa ei si nu au stiut sa se bucure din plin de ea asa cum ar fi trebuit .

Alexino