Din seria Dorel și gândește, nu doar lucrează, în cursul zilei de 16 septembrie, o echipă de la Electrica a efectuat lucrări pe strada Michael Koniges. Apelând la rabdarea celor care locuiesc în acea zonă, Dorel a muncit din greu la berea de la amiază și a împleticit cablurile de curent electric cu strășnicie. Vădit iritată de tărăgănarea lucrărilor, o doamnă le-a reproșat că i se strică mâncarea în frigider. În înțelepciunea lui, Dorel i-a replicat: ,,Nu mai deschideți frigiderul si carnea se va păstra rece. Sau mâncați în oraș dacă vă e foame.
La venirea serii, când Dorel a terminat lucrarea, dar și berea, s-a facut… beznă! Și stau locuitorii în beznă. Ironia face ca și primarul Cătălin Muntean să fie unul dintre cei afectați.
Reprezentanții Electrica, șefii lui Dorel de România, spun că defecțiunea va fi remediată cel devreme în 3 ore, cel târziu mâine dimineață.