Haos pe marile aeroporturi, în plin sezon turistic. Întârzieri cu orele la zeci de curse aeriene

0
123 vizualizari
views

Nervi întinși la maximum, timp și uneori chiar și bagaje … pierdute și nemulțumire cât cuprinde. Criza de personal din marile aeroporturi lovește masiv în plin sezon turistic sau, cum spune românul, „când ți-e lumea mai dragă”. Culmea este că cele mai mari probleme au fost semnalate tocmai pe destinațiile preferate de români în această perioadă a anului, și aici vorbim despre Grecia, Italia sau Spania.

Tot mai multe zboruri au întârzieri din cauza crizei de personal din marile aeroporturi, dar și a unor probleme cu care se confruntă companiilor aeriene, relatează Ziare.com.

Spre exemplu, 13 zboruri erau anunțate cu întârzieri, numai în prima parte a zilei de duminică, pe aeroportul Interna’ional „Henri Coandă” din Capitală care este, totodată, și cel mai mare aeroport al țării.

Problema nu este doar la noi în țară. Nici românii aflați pe marile aeroporturi din străinătate nu au scăpat de întârzieri la întoarcerea în țară.

Pe aeroportul Barajas din Madrid, unul dintre cele mai mari din Europa, au fost în jur de 20 de curse întârziate, printre ele și un zbor de la București care a ajuns la destinație cu o oră întârziere, potrivit stiriletvr.ro

Reprezentații aeroporturilor din România pun întârzierile din țară mai ales pe seama problemelor care apar pe marile aeroporturi europene, dar și la unele companii aviatice, mai arată sursa citată.

Specialiștii avertizează că situația s-ar putea înrăutăți în condițiile în care controlorii de trafic sunt nemulțumiți de nivelul salariilor și amenință că intră în grevă.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic