Din arhiva domnului Gheorghe Lupu, care de 50 de ani adună documente care să ateste adevăruri istorice despre Codlea ,,să știm pe unde călcăm”.
După marea conflagrație mondială 1914 – 1918, la sfârșitul războiului, prin victoria Antantei contra puterilor centrale, la care românii au adus o mare contribuție prin jertfa celor 800 de mii de oameni morți în război sau secerați de boli, avea să se realizeze idealul pe care îl făcuse să strălucească în 1600 pentru o clipă Mihai Viteazul: Unirea tuturor românilor de la Nistru și până în părțile Tisei la Dunăre și până la Marea cea mare.
345 de persoane din Codlea au semnat în noiembrie 1918 ,,HOTĂRÂREA NOASTRĂ”: ,,Obştea poporului român din comuna Codlea din îndemn propriu şi fără nici o silă sau ademenire din vre-o parte, dă la iveală dorința fierbinte, ce însufleţeşte inima fiecărui Român şi declară că voinţa sa nestrămutată este: Voim să fim alăturaţi, împreună cu teritoriile româneşti din Ardeal, B ănat, Ungaria şi Maramurăş, la Regatul României, sub stăpânirea Majestăţii Sale, Regelui Ferdinand I. În această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii noştri, tot ce ne încălzeşte pe noi, cei de faţă, şi tot ce va înălţa pururea pe fiii şi nepoţii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Un număr de 20 de familii din Codlea au participat efectiv la marea sărbătoare a Unirii de la Alba-Iulia. Amintim familiile Arnăuţ Ioan (porecla Pripişoicu), Cîrstea Gheorghe (Ştirbu), Cîrstolovean Ion (Oprea), Lupu Iosif (Lupuleciu), Oancea Noise (Husaru) şi Oancea Alexandru cu soţia Achimoaia. Călătoria Codlea-Alba-Iulia s-a făcut cu trenul în care erau şi delegaţi din celelalte comune din Ţara-Bârsei. Acestea toate le-am aflat din cele spuse de domnul inginer Lupu Gheorghe, care copil fiind, le-a auzit şi povestit mai departe.
Ostaşi români din armata Austro-Ungară, 1916
În mod paradoxal a existat la ostașii transilvăneni, deci și la codleni, un concept oarecum metafizic al datoriei față de Imperiu. Onoarea militară era purtată de formă pentru că în suflet mocnea de mult sentimentul de eliberare socială și națională. Stau mărturie icoanele înfățișând ostașul, fără a lipsi figura caizerului și inscripția: ,, Din timpul serviciului meu, pentru tron și patrie”.
Oamenii au înțeles nepotrivirile dar și ororile, substraturile politice ale războiului, până la umplerea paharului ce avea să se reverse și să ducă la libertatea națională.
După atentatul de la Sarajevo, Austro-Ungaria a atacat Serbia. Uciderea prințului Franz Ferdinand de către un student fanatic a aprins focul ce mocnea de mult izbucnind războiul.
La Codlea era cazarma husarilor. În Brașov erau regimente de infanterie și artilerie, de jur împrejur erau alte unități cu mulți români. În câteva zile războiul a devenit mondial. Trebuiau soldați pe toate fronturile. Pe cel francez, pe cel italian și în special în Galiția pentru a opri ofensiva lui Brussilow. Aici au găsit loc cele mai multe regimente ardelene. Din ce-a mai rămas din aceste regimente s-au format mai târziu unitățile de luptă care aveau să jure la Iași, în fața regelui Ferdinand I, credință și luptă pentru cauza românilor. Inimi românești aveau să lupte și să se sacrifice sub steaguri străine în marea revoluție ce avea să cutremure Rusia și lumea întreagă (la Ecaterinoslav au căzut Gheorghe Oancea și Nicolae Potcoavă). Fiind Austro-Ungaria atacată de Rusia, a început să trimită trupe în Galiţia, unde fiind rău încolţiţi de ruşi au suferit înfrângeri şi pierderi mari. Trenuri lungi şi nenumărate alergau în goană nebună spre Galiţia, unde atâta tinereţe şi viaţă românească a fost îngropată într-o cauză străină neamului nostru.
,,Dar când mori luptând, moartea este răscumpărată, și când izbutești prin luptă, victoria e mai dulce” (Liviu Rebreanu – Pădurea Spânzuraților).
Aceste rânduri dorim să fie o înfățișare sumară a luptei românilor, atât a celor care au pierit, cât și a celor care au scăpat de obuzele războiului. ,,Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și întregirea neamului”. Așa, întru mila și slava lui Dumnezeu, le purtăm mereu amintirea celor ce dorm pe vecie, oameni încă neconsemnați în cronici dar a căror amintire rămâne presărată în sufletele și inimile noastre, pomeniți duminica și în sărbători de preoții bisericii noastre.
Soldaţi codleni din armata Austro-Ungară, Viena – 1Decembrie 1918
Ne plecăm fruntea în fața celor ce au căzut, ostașii eroi ai Comunei Codlea, duși la ceruri în primul război mondial: Căpitan Comănescu G., Moise Cârstea, Ioan Lupu, Nicolae Șincan, Ioan Vigheci, Gheorghe Pripiș, Ioan Spătar, Vasile Negulici, Ioan Ilea, Nicolae Savu, Gheorghe Savu, Ilie Florea, Nicolae Ilie, Alexandru Tecușan, Nicolae Muntean, Nicolae Arnăuț, Irimie Hermenean, Căpitan Emil Comănescu, Nicolae Rîșnovean, Dumitru Ciucur, Nicolae Molea, Alexandru Vlădău, Ioan Tecușan, Gheorghe Tecuşan, Gheorghe Pascu, Gheorghe Tecuşan, Gheorghe Adam, Achim Vlădău, Gheorghe Papuc, Gheorghe Pascu, Ioan Pascu, Achim Silea, Ioan Silea, Alexandru Feldiorean, Nicolae Bîldea, Nicolae Ilea, Gheorghe Coconete, Alexe Surdu, Ioan Pripiş, Vasile Ciovică, Gheorghe Oancea, Ioan Tecuşan, Gheorghe Tecuşan, Nicolae Rădoi, Ioan Marian, Irimie Cîrstea, Nicolae Savu, Nicolae Silea, Bucur Blidar, Nicolae Pripiş, Ilie Cornea, Gheorghe Bumnar, Gheorghe Brăgar, Ioan Bumnar, Gheorghe Cîrstolovean, Ioan Rătan, Gheorghe Cîrstea, Gheorghe Vlădău, Gheorghe Lupu, Nicolae Lupu, Vasile Lupu, Irimie Vigheciu, Ioan Potcoavă, Bucur Potcoavă, Ioan Cîrstea, Nicolae Fătu, Gheorghe Şchiopu, Gheorghe Oancea, Gheorghe Lupu, Ioan Crăciun, Ilie Crisbăşan, Nicolae Fătu, Gheorghe Mămăligă, Nicolae Savnic, Iosif Ilea, Ioan Bogdan, Nicolae Fodor, Nicolae Crăciun, Ioan Ponci, Matei Lăcătuşi, Gheorghe Toma, Gheorghe Matei, Gheorghe Tobu, Ioan Lăcătuşi, Vasile Cozac, Ioan Şuşu, Petru Şandor, Ioan Rădoi, Vasile Holbpşanu, Ioan Popelea, Gheorghe Silea, Ion Dumitraşcu, Nicolae Pascu, Ioan Feraru, Gheorghe Carole, Nicolae Feraru, Ioan Silea.
Doamne! O sută de oameni, de români, de codleni! O sută de oameni au intrat în eternitate, căzuţi pentru credinţa în dreptatea lor şi a naţiei, pentru idealul de unitate naţională.
Pe osemintele lor se sprijină tot pământul codlenilor în vecii vecilor. Fie ca jertfa lor să rămână aici, la poalele Măgurii, o flacără nestinsă a iubirii de glie, de libertate şi neam.
