Șicanat în trafic, s-a răsturnat cu mașina la ieșire din Codlea

1
881 vizualizari
views

DSC_0206 (Copy)

Evenimentul s-a produs în seara zilei de 3 decembrie, în jurul orelor 18:00. Șoferul unui autoturism marca Dacia 1300, care se deplasa regulamentar din directia Codlea spre Ghimbav, a pierdut controlul volanului după ce a fost șicanat în trafic de un alt autoturism și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea DN1.

Conducătorul auto spune că mașina care l-a șicanat, un autoturism marca Renault, aproape că l-a acrosat tăindu-i fața pe directia sa de mers, moment în care s-a speriat și a încercat să frâneze, a tras dreapta de volan și a derapat pe pietrișul de pe marginea drumului. Nu avea viteza, continuă șoferul, însă fiind șanțul mare mașina s-a dat peste cap.

Șoferul din Codlea în vârstă de 36 de ani a ieșit singur din mașină și a refuzat asistența medicală a echipajului Ambulanței, spunând că nu a pățit nimic. Poliția face cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte care au dus la producerea evenimentului rutier. Mașina urmează să fie ridicată de către pompierii SVSU Codlea sosiți la fața locului.

DSC_0208 (Copy)

DSC_0212 (Copy)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

Comments are closed.