Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul

 Astăzi, Biserica Ortodoxă  sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.  Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie  este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.  Cine poate vorbi mai bine şi mai frumos despre o sărbătoare atât de importantă decat un om care-L slujeste cu daruire şi har pe Dumnezeu, Pr.Dr. Nistor Laurenţiu :                                                                       

 Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanu

                                                                                                                                                                                                       Proorocii (nu prorocii –varianta din Dex nu ţine cont de etimologie) sau profeţii au fost cei mai importanţi aleşi şi trimişi ai lui Dumnezeu către poporul biblic, Israel, în perioada Vechiului  Testament. Ei au avut două misiuni: prima, de a transmite poporului ales voia lui Dumnezeu, iar a doua, de a-i predica acestuia întoarcerea la calea cea dreaptă şi în acelaşi timp vestirea venirii lui Mesia. Activitatea lor a fost de multe ori însoţită şi de fapte miraculoase.           Şirul acestora, pe care îl descoperim în Biblia Vechiului Testament, a început cu Moise şi s-a sfârşit cu Ioan Botezătorul. Putem să-i împărţim în două grupe: profeţii care şi-au scris cuvântările către popor, numiţi şi profeţi noi care sunt în număr de 16, şi profeţii care nu şi-au scris cuvântările, numiţi şi profeţi vechi.

Dintre aceştia din urmă, poate cel mai important, este Sfântul Prooroc Ilie, originar din Tesba Galaadului (de acolo Tesviteanul). El şi-a desfăşurat activitatea în secolul IX î.Hr., pe când rege peste Israel era Ahab, activitatea profetului fiind relatată în două cărţi ale Vechiului Testament: a treia a Regilor, cap. 17-19 şi a patra a Regilor, cap. 1-2. Cuplul regal, Ahab şi Isabela, s-a depărtat de dreapta închinare monoteistă mozaică, trăind în grele fărădelegi şi ridicând temple şi jertfelnice zeilor Baal şi Aşera, împingând la păcat întreg poporul. Din acest motiv, Dumnezeu le-a prevestit celor doi prin Ilie, ca pedeapsă, o secetă îndelungată, aşa cum s-a şi întâmplat. În acest timp profetul s-a retras undeva lângă pârâul Cherit, nu departe de Iordan, unde a fost hrănit cu carne şi pâine de către corbi. După ce a secat şi acest pârâu, a fost trimis de Dumnezeu în localitatea Sarepta de lângă oraşul Sidon din Fenicia ca să fie hrănit de o femeie văduvă. Însă în casa acelei femei nu a găsit decât o mână de făină şi puţin untdelemn, din care voia – zicea ea – să facă o ultimă azimă pentru ea şi fiul ei şi apoi să  moară. Ilie o linişteşte, spunându-i că Dumnezeu a rânduit ca cele două ingrediente să nu se sfârşească până ce va trimite ploaie pe pământ. Şi aşa s-a întâmplat. La scurtă vreme fiul văduvei s-a îmbolnăvit şi a murit, dar a fost înviat de Dumnezeu prin rugăciunea proorocului  Ilie.

În anul al treilea al acestei crunte secete, Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la regele Ahab să-i ceară să adune, pe muntele Carmel, poporul întreg împreună cu cei 450 de profeţi falşi ai zeului Baal şi cu cei 400 de pseudoprofeţi ai zeiţei Aşera, lucru pe care regele l-a acceptat. A mai cerut Ilie doi viţei ca animale de jertfă – unul  pentru profeţii falşi, altul pentru sine – jertfe pe care nu trebuiau să le aprindă nici profeţii păgâni,  nici Ilie, ci fiecare să-şi invoce dumnezeul lor să le aprindă jertfa pregătită. Preoţii păgâni s-au rugat îndelung, până spre seară zeilor, însă rugăciunea lor a rămas zadarnică. Spre seară, Ilie şi-a făcut un jertfelnic din 12 pietre, a pus lemne deasupra şi animalul de jertfă, de asemenea şi multă apă, apoi a rostit o rugăciune scurtă către Dumnezeu. Dumnezeu nu s-a lăsat rugat, ci a trimis foc din cer care a ars totul, până şi apa. După această jertfă-test miraculoasă, poporul Israel a înţeles în cine trebuie să creadă şi s-a întors către adevăratul Dumnezeu, omorând falşii profeţi. Îndată Dumnezeu a trimis ploaie pe pământ.

 Însă regele şi soţia sa au prins şi mai multă ură împotriva lui Ilie, căutând să-l ucidă. Prin urmare, el s-a retras în muntele Horeb, locuind într-o peşteră. Apoi, Dumnezeu l-a trimis să-l ungă prooroc pe urmaşul său Elisei şi să-l mustre pe Ahab pentru o nedreptate făcută din lăcomie: prin soţia sa ucisese pe Nabot, un vecin de proprietate al regelui, spre a-i răpi via. Profetul i-a prezis că pentru această fărădelege vor fi ucişi în curând atât el cât şi soţia sa, lucru care s-a şi întâmplat.

 La scurt timp, trecând Iordanul în chip miraculos împreună cu ucenicul său Elisei, Ilie a fost răpit de un car cu cai de foc care l-a ridicat în vârtej de vânt la cer (IV Regi 2,11), ceea ce înseamnă că a fost ridicat chiar cu trupul la cer.

La Schimbarea la Faţă a Mântuitorului în perioada Noului Testament, Ilie a fost prezent împreună cu Moise, dând astfel mărturie despre adevăratul Mesia (Matei 17, 3).

Fiind unul din cei mai mari prooroci ai Vechiului Testament, deoarece a mustrat cu mult curaj  fărădelegile regelui Ahab şi ale soţiei sale, a luptat împotriva cultului păgân al lui Baal şi al Aşerei şi – prin jertfa adusă pe muntele Carmel – a restabilit cultul Dumnezeului celui adevărat în Israel,  Biserica îl sărbătoreşte în fiecare an pe 20 iulie.