Premieră la alegerile locale şi europarlamentare 2024: Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot şi vor avea la dispoziție o tușieră

0
117 vizualizari
views

În premieră la alegerile locale şi europarlamentare 2024, alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot şi vor avea la dispoziție o tușieră.

Pe 9 iunie, românii sunt chemați la urne pentru a vota atât la alegerile locale, cât și la alegerile europarlamentare.

Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră, transmite Mediafax.

În ceea ce priveşte cetăţenii din România care îşi exercită dreptul de a vota, aceştia trebuie să-şi exercite acest drept, pentru alegerile locale, numai la secţiile de votare unde sunt arondaţi, conform domiciliului, sau cu reşedinţa dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin două luni înainte de data alegerilor. Vor prezenta documentul de dentitate şi vor primi de la preşedintele biroului electoral al secţiei de votare un set de cinci buletine de vot”, a explicat Toni Greblă.

Pentru prima dată, la alegerile locale şi europarlamentare 2024, alegătorii vor avea la îndemână o tuşieră

Este vorba de un buletin pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European, unul pentru alegerea consilierilor locali, unul pentru consilierii judeţeni, unul pentru alegerea primarului şi unul pentru alegerea presedintelui Consiliului Judeţean.

După ce le va primi, va intra în cabina de vot, îşi va exercita acolo dreptul de vot, punând cinci ştampile pentru fiecare din cele cinci buletine de vot care i-au înmânate. Pentru acest lucru va avea la îndemână ştampila de vot şi, pentru prima dată, şi o tuşieră pe care va putea să o utilizeze în cazul în care nu se mai vede foarte bine ştampila după ce ea a fost aplicate pe două, trei, patru buletine de vot”, spus preşedintele AEP.

Acesta susţine că după ieşirea din cabină alegătorii vor împături buletinele de vot cu ştampila de control a secţiei de votare în exterior şi fiecare din cele cinci buletine de vot va fi pusă în urnele inscripţionate.

Apoi va preda ştampila cu menţiunea votat preşedintelui secţiei de votare şi va putea să părăsească secţia de vot”, a mai spus Greblă.

Fiecare secţie de votare va fi dotată cu urnă specială sau mobilă

Conform acestuia, fiecare secţie de votare va fi dotată cu urnă specială sau mobilă la alegerile 2024.

Cetăţenii români care nu pot fi transportaţi sau au dificultăţi majore în a se prezenta la secţia de votare trebuie să depună cu suficient timp înainte la biroul electoral de circumscripţie locală un set de documente din care să rezulte că sunt în imposibilitatea de a se deplasa la secţia de votare. Pot de asemenea să depună această solicitare însoţită de documente justificative şi în ziua de sâmbătă, la biroul secţiei de la sediul secţiei de votare şi, de asemenea, chiar în duminica alegerilor pot să depună această solicitare, dar să o depună până la o oră rezonabilă, noi am recomandat ora 14.00, pentru că ea să poată fi prelucrată, pentru ca să poată să se deplaseze doi membri ai secţiei de votare la domiciliul persoanei cu urna mobilă şi evident să aibă şi timpul necesar spre a reveni la secţia de votare, înainte de ora 22.00, când se încheie votarea”, susţine Toni Greblă.

Acesta precizează că, în mod excepţional, acolo unde preşedintele secţiei de votare observă că sunt cetăţeni care încă nu au apucat să voteze, dar ei se află în interiorul secţiei sau în preajmă şi stau la rând pentru a-şi exercita dreptul de vot, poate să decidă prelungirea votării până la ora 23.59, când sistemul electronic de înregistrare la vot va fi închis automat.

Secţiile de votare vor fi deschise de la ora 7.00.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ