Parintele Flavius Munteanu se alătură Consiliului Director al Fundației Rafael

1
1.007 vizualizari
views

flavius munteanu

În ședinta din data de 20 august 2013 a consiliului director al fundației, cu participarea membrului fondator, părintele Ioan Cioacă şi cu acordul părintelui Andreas Hartig, membru fondator de asemenea, s-a decis în unanimitate primirea în rândul consiliului director a părintelui Flavius Munteanu.

,,Este o bucurie pentru noi că părintele a acceptat să fie alături de Fundaţia Rafael. Ataşamentul dumnealui faţă de oamenii aflaţi în suferinţă a fost de atâtea ori dovedit, atât prin misiunea pe care o are la Spitalul Municipal, cât şi prin întreaga sa slujire, ca preot şi ca om. – consemnează Claudiu Ștaier, președintele fundației pe site-ul oficial.

În condițiile actuale, în care Fundația Rafael trebuie să se autofinanțeze, implicarea părinteluli Flavius Munteanu este o alegere excelentă, dat fiind faptul că acesta are atât resursele spirituale cât și abilitatea de a fi ambasadorul, de ce nu, al persoanelor cu dizabilități. Felicitări acestuia pentru decizia de a se implica activ în bunul mers al fundației. De astfel de oameni avem nevoie!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ