Gala Laureaţilor Festivalul “Mărul Dulce”-Recital Trupa Vunk

16
18.686 vizualizari
views

Festivalul National de Muzică Usoară pentru Copii si Tineret a debutat cu o scurtă prezentare a prof. Daniela Bolovan:  “Mă bucur că sunteţi alături de noi, şi cu emoţiile specifice oricărui început de drum, doresc să vă mulţumesc în numele Centrului Cultural ProArtis Codlea şi a domnului director Lucian Opriş, pentru participarea la prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret “Mărul Dulce”.

Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii si Tineret “Mărul Dulce” are drept scop descoperirea şi promovarea de noi talente interpretative şi stimularea creaţiei muzicale de valoare, de asemenea este o formă de educaţie cu ajutorul muzicii, de dezvoltare a imaginaţiei, a simţului estetic de cunoaştere şi de respectare a valorilor acestui gen.

Ne bucurăm să avem alături de noi încă de la prima ediţie concurenţi atât din municipiul Codlea, cât şi din împrejurimi: Zarneşti, Săcele, Braşov, dar şi de la mare distanţă:  Bucureşti, Galaţi, Turda, Craiova, Damboviţa, Prahova, iar la viitoarele ediţii sperăm ca numărul judeţelor participante să fie din ce în ce mai mare. Trebuie să vă spun că desfăşurarea primei ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret “Marul Dulce” s-a realizat în colaborare cu primăria municipiului Codlea şi cu sprijinul Consiliului Local Codlea, dar mai ales cu ajutorul gazdelor noastre Casa de Cultură din Codlea şi bine-nţeles prin reprezentatul ei dl. director Petrică Buhnici.. Avem şi invitati de seamă cărora le mulţumim pentru efortul depus de a fi alături de noi, este vorba de juriul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret “Mărul Dulce”:

Viorel Gavrilă – compozitor – preşedintele juriului

Lucian Nireşteanu – prof. Universitatea Transilvania Facultatea de Muzică

Cristina Bălan – prof. de muzică usoră –  Şcoala de Arte şi Meserii Braşov

Camelia Bayer – preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea Performanţei

Cornel Ilie – solist  trupa VUNK

Prima editie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii si Tineret “Mărul Dulce” s-a ridicat la un inalt nivel prin participarea unor concurenti bine pregatiti,  a caror voci au uimit publicul prezent si au incantat juriul.

Festivalul National “Marul Dulce” Codlea 2011

Gala Laureatilor

Codlea Info, partener media prezent la acest eveniment a realizat un material cu cele mai frumoase momente ale festivalului în cadrul Galei Laureaţilor, incluzând fragmente din recitalul trupei VUNK. Detalii despre eveniment si cine sunt castigatorii, puteţi afla şi accesând www.maruldulce.ro , site-ul oficial al festivalului.

Recital Trupa VUNK – Codlea 2011

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

16 COMENTARII

  1. Foarte frumos evenimentul,avem nevoie de asa ceva in orasul nostru!Felicitari tuturor participantilor,iar in fata castigatorilor jos palaria,vocile lor ne-au incantat de-a dreptul!

    • Si as mai adauga daca imi permiti, Loredana, jos palaria in fata initiatorilor acestui proiect, felicitari celor ce i-au dat viata! 🙂 Am voie sa spun ca este vorba de Lucian Opris – ProArtis? 🙂

  2. Bravo Lucian, si tuturor profesorilor ,
    Concurentilor le transmit un mesaj de incurajare …mergeti inainte si studiati ca nu se stie cand veti culege roadele vocii si talente extraordinare.

    Va incurajez Loredana si Ovidiu sa sustineti in continuare prin promovare astfel de evenimente dupa cum o faceti dealtfel.

  3. Multumesc echipei de la Codlea – Info pentru ca a fost alaturi de noi (PROARTIS), la promovare cat si la eveniment.Este foarte important pentru noi(cat si pentru orasul nostru) sa avem parteneri care cred in valorile culturale. Scopul festivalului a fost (sub o alta forma) sa asociem si sa promovam orasul Codlea, cu evenimente culturale, sa-l aratam ca un punct de referinta din judetul Brasov. iar pentru acest lucru avem nevoie de implicare din partea institutiilor similare cat si cele de promovare. Consider ca Festivalul Marul Dulce a adus un plus de imagine la nivel national si as vrea sa va multumesc inca odata si in scris.
    Va doresc succes in continuare iar pasiunea pentru voluntariat sa nu dispara!!!Felicitari Codlea Info si …..multe “Mere Dulci”

  4. Multumim foarte mult pentru sustinere si apreciere! Va promitem ca echipa PROARTIS se va stradui ca in viitor Festivalul “Marul Dulce” sa devina o traditie a vietii cultural-artistice din Municipiul Codlea, iar codlea-info.ro sa aiba ocazia sa publice articole cel putin la fel de frumoase ca acesta!

  5. […] Pentru cei care îl cunosc mai puţin, Lucian Opriş si-a pus amprenta pe dezvoltarea şi promovarea actului cultural al municipiului Codlea, organizând în calitate de preşedinte al Centrului Cultural Proartis mai multe evenimete deosebite în ultimii 2 ani. Reamintim de ,,Artă şi vin” şi Festivalul Naţional ,,Mărul Dulce” […]