Cardul european de sănătate, valabil 24 de luni

0
702 vizualizari
views

Cei care vor să călătorească în afara țării și vor să aibă acces la asistență medicală în țările care fac parte din Uniunea Europeană pot solicita cardul european de asigurări sociale de sănătate, în mod gratuit, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Acest card european se eliberează pe baza unei cereri și dă dreptul posesorului la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi într-un stat membru pentru deplasări scurte, de maximum 12 luni, indiferent de motivul deplasării (turism, studii, motive familiale sau profesionale). Cererea trebuie depusă fizic de asigurați la sediul casei județene de sănătate de care aparțin, în timp ce pentru unele unități, printre care și cea a municipiului București, cererea poate fi transmisă și electronic.

Cardul european de sănătate poate fi cerut de toți cetățenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și fac dovada achitării la zi a contribuției aferente. Pentru minori, cardul european de sănătate se eliberează doar pe baza certificatului de naștere sau a actului de identitate. Cardul are o valabilitate de 24 de luni de la data eliberării și se obține gratuit.

După depunerea documentelor necesare (lista completă a acestora în funcție de tipul, vârsta și veniturile asiguratului pot fi consultate pe site-ul CNAS), în termen de șapte zile lucrătoare, cardul va fi emis și distribuit prin poștă la adresa înscrisă pe cerere.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic