Bradul de Crăciun din Betleem a fost aprins pentru prima dată în ultimii 2 ani 

0
0 vizualizari
views

Festivitățile de Crăciun au revenit în Betleem, pentru prima dată în ultimii doi ani.

Bradul și luminile de Crăciun au fost aprinse pentru prima dată din 2022 în Betleem, marcând o revenire simbolică a sărbătorilor într-un oraș profund afectat de conflictul din Fâşia Gaza, prezintă Reuters, scrie Mediafax.

Crăciunul a revenit la Betleem

Sâmbătă, odată cu intrarea în a doua lună a unui armistițiu fragil, autoritățile din Betleem, oraș venerat de creștini ca locul nașterii lui Iisus, au decis să reia tradiția, iar bradul de Crăciun, înalt de 20 de metri împodobit cu globuri roșii și aurii a fost aprins în aplauzele a mii de oameni veniți din Cisiordania și din Israel.

Am venit să celebrăm, să privim și să ne bucurăm, pentru că de ani buni nu am avut această șansă”, a spus Randa Bsoul, o palestiniană de 67 de ani din Haifa.

Războiul din Gaza, început în octombrie 2023, a afectat sever orașul Betleem reducând drastic turismul, sursă esențială pentru economia orașului.

Rana Gaza este rana noastră, oamenii din Gaza sunt oamenii noștri, iar lumina Crăciunului nu are sens dacă nu ajunge mai întâi la inimile celor aflați în suferință în toată Palestina”, a declarat Maher Canawati, primarul orașului.

Festivitățile de Crăciun din Betleem, un gest de speranţă

În Betleem, mulți localnici, dar și turiști privesc ceremonia ca pe un gest de speranță.

„Așteptăm ca, din acest moment, pacea să triumfe. Sperăm că vom putea avea pace și prosperitate”, a spus Diana Babush, o femeie palestiniană aflată la 50 de ani.

Este înfricoșător pentru că nimeni nu știe ce se va întâmpla în viitor. Dar avem speranță”, a mai spus un participantul la ceremonie, venit din Haifa.

 

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ