Organizația locală a Partidului România Mare din Codlea și-a validat președintele după doi ani de interimat. Adrian Mircea Fătu este președintele cu drepturi depline al PRM – Codlea. La ședința din 10 noiembrie a partidului au participat aproximativ 20 de membri, care au discutat și pus la punct strategia viitoare de dezvoltare a organizației de la Codlea, iar pe ordinea de zi a fost stabilit și calendarul de evenimente și acțiuni.
PRM – Organizația Codlea își propune să participe activ la dezvoltarea socială, culturală și economică a municipiului Codlea în următorii ani și de asemenea să se implice în activitatea administrativă a zonei.
























