Portul popular românesc prin ochii celor mici

0
0 vizualizari
views

Activitatea „Portul popular românesc” a reunit două grupe de copii într-un demers educativ dedicat cunoașterii și promovării tradițiilor românești. Invitații speciali ai activității au fost coregraful de la Casa de Cultură Codlea, doamna Angela Drăgușin și membre ale Ansamblului Folcloric Măgura Codlea, care le-au prezentat copiilor frumusețea costumului popular, semnificația motivelor tradiționale și importanța păstrării obiceiurilor autentice.

Beneficiarii Centrului  de zi au identificat pe harta României județele din care provin diferite costume populare și au colaborat la realizarea unei hărți tematice a costumelor tradiționale românești. În partea practică a activității, fiecare copil și-a ales un județ și a realizat, prin desen, costumul popular specific acelei zone, valorificând informațiile primite și creativitatea proprie.

Activitatea a oferit copiilor ocazia de a învăța prin descoperire, colaborare și exprimare artistică, consolidând respectul pentru identitatea culturală românească.

Activitatea face parte din proiectul SERVICII COMUNITARE PENTRU COPIII VULNERABILI DIN MUNICIPIUL CODLEA – COD SMIS: 329597 in cadrul PIDS / 395 / PIDS_P5 / OP4 / ESO4.11 / PIDS_A23 – (PIDS) prin PROGRAMUL INCLUZIUNE ȘI DEMNITATE SOCIALĂ 2021-2027, implementat de Primăria Municipiului Codlea și cofinanțat de Uniunea Europeană

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ