ANAF anunță noi reguli pentru români. În ce condiții se face eșalonarea datoriilor în 2026

0
12 vizualizari
views

Reprezentanții ANAF anunță că se schimbă regulile privind eșalonarea datoriilor în 2026. De această facilitate fiscală vor beneficia toți contribuabilii a căror datorii nu depășesc un anumit prag.

ANAF anunță noi reguli pentru români. Începând de la 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare noile modificări ale Codului de procedură fiscală privind plata datoriilor în mai multe rate.

Potrivit noilor reguli, vor putea beneficia de eșalonarea datoriilor persoanele fizice care nu au datorii mai mari de 100.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, pragul pentru eșalonarea datoriilor nu trebuie să depășească 400.000 de lei.

De asemenea, pentru a beneficia de facilitatea de plată a datoriilor în rate, firmele trebuie să fie înființate cu cel puțin 12 luni înainte de depunerea cererii. De asemenea, datoriile nu trebuie să fie mai vechi de un an de zile, iar eșalonarea se acordă pe cel mult 12 luni.

Atenție, nu este necesară constituirea de garanții sau depunerea unui contract de fideiusiune. Pentru a beneficia de eșalonarea datoriilor, trebuie doar depusă o cerere la ANAF.

În cazul persoanelor fizice, eșalonarea datoriilor se face pe cel mult 5 ani și se acordă cu garanții sau contract de fideiusiune.

Ce este și în ce situații se poate solicita contractul de fideiusiune

Contractul de fideiusiune este un act juridic prin care o persoană (fideiusorul) se angajează față de un creditor să execute o obligație (de obicei, una de plată) în locul debitorului principal, dacă acesta din urmă nu o îndeplinește, garantând astfel personal datoria acestuia.  Este o garanție personală, reglementată de Codul Civil, ce presupune un contract distinct, dar legat de un contract principal (de credit, de exemplu).

Acest contract se solicită atunci când contribuabilul are alte datorii neeligibile pentru eșalonare, când bunurile deținute nu sunt suficiente pentru garantarea datoriilor, pentru persoanele juridice înființate cu mai puțin de 12 luni sau la modificarea sau menținerea eșalonării, pentru garantarea sumelor incluse sau exigibile.

Prin aceste reglementări, eșalonarea la plată rămâne un instrument viabil și accesibil pentru contribuabilii loiali, aflați în dificultate temporară, care pot opta pentru forma simplificată (pentru sume mai mici de 400.000 lei) sau pentru eșalonarea clasică, cu garanții (pentru sume mai mari)”, transmit reprezentanții ANAF.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ