Deși cumpărarea unei mașini second hand este o variantă mai accesibilă decât cumpărarea unei mașini noi direct de la reprezentanță, sunt cazuri în care vă puteți pomeni cu cheltuieli suplimentare. Fraudarea kilometrajului și daunele ascunse sunt scenarii comune pe piața europeană a mașinilor rulate, ceea ce înseamnă că de multe ori mașinile second-hand vin la pachet cu costuri ridicate de întreținere, probleme mecanice ocazionale și probleme de siguranță.
Un studiu realizat în România de compania de date auto carVertical sugerează că mașinile mai ieftine din țară au mai multe șanse să aibă kilometrajul falsificat.
Mașinile cele mai ieftine vin cu cele mai mari riscuri
1 din 7 mașini la mâna a doua din România are kilometrajul dat înapoi, ceea ce sugerează că fraudarea odometrului este o practică relativ obișnuită iar șoferii ar trebui să fie în gardă atunci când cumpără un vehicul. În acest context cel mai mare risc de a fi înșelat o aveți atunci când cumpărați o mașină de până în 24.700 de lei – 15,4% din toate vehiculele din această categorie de preț au avut kilometrajul dat înapoi.
„Cumpărătorii care caută o mașină mai ieftină în România se expun unui risc considerabil mai mare de a da peste fraude care implică kilometraj dat înapoi. Acestea fiind spuse, este bine de precizat și că deși șansa de a cumpăra o mașină cu kilometraj fals este destul de ridicată și în alte intervale de preț, cumpărarea unui vehicul scump cu kilometraj fals va avea ca rezultat cheltuieli neprevăzute uriașe și o valoare reziduală deteriorată semnificativ”, spune Matas Buzelis, directorul de comunicații al carVertical.
Dintre toate mașinile care au costat între 24.700 și 49.300 lei și care au fost verificate de carVertical în România, 14,1% au avut kilometrajul dat înapoi. Pentru o mașină cu kilometraj modificat nu numai că veți avea o valoare mai mică, dar va fi dificil să-i planificați reviziile.
Vehiculele care costă peste 222.000 de lei sunt cele mai sigur de cumpărat – doar la 10,3% li s-au falsificat kilometrajul. Totuși, acesta este un procent mare și șoferii care-și permit acest fel de autoturism riscă să piardă zeci de mii de lei din cauza unui odometrul falsificat.
Jumătate dintre mașinile din România au suferit daune în trecut
Deși șansele de a da în România peste mașini care au kilometrajul dat înapoi sunt similare cu cele pe care le-ați avea în celelalte țări din Europa Centrală și de Est, cercetarea carVertical sugerează că în România este mult mai greu să evitați mașinile care au în istoric înregistrări de daune.
40,9% dintre mașinile din România care costă până în 24.700 de lei au fost implicate într-un accident sau au suferit alte daune în trecut. Vehiculele mai scumpe au șanse și mai mari de a fi deteriorate.
„Chiar dacă la nivel declarativ cele mai ieftine mașini au cele mai puține daune, acest lucru poate fi explicat prin faptul că șoferii de mașini mai ieftine sau mai vechi tind să ignore loviturile și zgârieturile minore. Pe de altă parte proprietarii de mașini mai scumpe își declară de obicei toate daunele la asiguratori”, explică Buzelis.
Vehiculele care costă peste 222.000 de lei au cele mai multe avarii – 51,1% dintre mașinile din această categorie au suferit un accident în trecut.
Expertul auto susține că un vehicul care are daune anterioare poate avea probleme mecanice sau probleme de siguranță, ambele putând duce la facturi substanțiale de reparații. De aceea este important să verificați temeinic o mașină înainte de a o cumpăra.
Articol realizat de experți ai CarVertical.