Viktor Orban a vorbit la Tușnad și a ironizat faptul că MAE românesc i-ar fi spus ce teme să evite în discursul său.
Viktor Orban a vorbit și despre Marcel Ciolacu. El a ironizat faptul că este al 20-lea premier al României de când este el în funcție: „România are un premier nou. La mulți ani, să fie sănătos! Un premier, o nouă şansă. E al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru. Poate la a 20-a încercare ne iese”, a declarat Viktor Orban.
„Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești.
Să nu vorbim despre drepturile minorităților, bine, nu vorbesc nici despre asta. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești.
De exemplu, să nu punem în lumină proastă valorile occidentale. Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă„, a declarat Viktor Orban în discursul său din România.
Organizatorii celei de-a 32-a ediţii a Universităţii Libere de Vară şi Taberei Studenţeşti de la Bálványos, care are loc la Tuşnad, au luat măsuri de siguranţă înaintea discursului premierului ungar Viktor Orban, aşteptat sâmbătă, la 10.30, anunţând că refuză intrarea la eveniment a reprezentanţilor asociaţiei „Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă”. La Tuşnad se află deja zeci de persoane cu drapele tricolore, care vor să intre la eveniment, unde accesul se face pe bază de înregistrare.
”Având în vedere apelul public postat de asociaţia „Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă” vă comunicăm următoarele: refuzăm intrarea persoanelor din cadrul acestei organizaţii, precum şi a tuturor persoanelor în cazul cărora există suspiciunea că vor încălca legea sau, care reprezintă pericol asupra participanţilor”, au transmis încă de vineri organizatorii evenimentului.
Un alt anunţ făcut sâmbătă consemnează că înregistrarea participanţilor cetăţeni români se face la punctele de control 1 şi 3, iar pentru cei din străinătate sunt disponibile punctele de control 4 şi 6.
Câteva zeci de persoane cu drapele tricolore, unele în costum naţional, se află la Tuşnad şi probabil vor încerca că intre în perimetrul în care are loc adunarea la care este aşteptat discursul lui Orban.
Liderul acestora şi iniţiatorul acţiunii Mihai Târnoveanu a postat vineri seară un mesaj pe Facebook în care solicită ca ”toţi românii să vină îmbrăcaţi civil, fără costum naţional sau însemne specifice”.
”Face parte din strategia noastră, vă rog să o respectaţi. La ora 9,30 în faţa Bisericii Ortodoxe din Băile Tuşnad vă voi explica detalii. Comportamentul nostru va trebui sa fie EXCLUSIV PAŞNIC, indiferent de eventualele provocări. Nu se huiduie, nu ne luam la ceartă cu nimeni, indiferent ce ar fi”, a scris el.