Misiune dificilă pentru coborârea în siguranță a două turiste rămase blocate în Munții Făgăraș!
Jandarmii montani din cadrul Postului Montan Sâmbăta, împreună cu colegii salvamontiști din Victoria, au acționat ieri după-amiază pentru coborârea unor turiste din Israel rămase blocate pe un perete abrupt, situat la o altitudine de aproximativ 2100 metri în zona Fereastra Mică, între Vârful Slănina și Vârful Gălășescu.
Echipele de salvare plecate în sprijinul turistelor au ajuns la acestea după o ascensiune de peste 3 ore, găsindu-le fără probleme de sănătate, dar foarte speriate și în imposibilitatea de a se mai deplasa, având în vedere atât vremea, cât și dificultatea zonei. Astfel, echipele de intervenție le-au asigurat și le-au coborât din zona periculoasă, reușind ca după aproximativ 4 ore să le aducă în siguranță deplină la baza masivului.
Vremea nefavorabilă, dificultatea traseului unde au fost găsite, riscurile la care au fost expuși atât salvatorii, cât și turistele, durata intervenției, au făcut ca întreaga acțiune să fie una dificilă, dar ne bucurăm că experiența și buna coordonare între cele două echipe au condus spre un final fericit.
Le recomandăm turiștilor care aleg să plece pe traseele montane să fie echipați corespunzător, să cunoască traseul pe care-l aleg, să se deplaseze doar pe trasee marcate și să se informeze în legătură cu condițiile meteo.