Blocuri pentru tineri la Codlea

0
656 vizualizari
views

Investițiile nu se opresc în municipiul Codlea. Edilul localității a anunțat, recent, că prin PNRR va accesa fonduri pentru construirea a patru blocuri pentru tineri, dar și locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ.

Investiția totală ajunge la aproape 12 milioane de lei, iar municipiul Codlea este singurul din județul Brașov care a câștigat proiectul  PNRR.

‘Acest obiectiv de investiții se va realiza pe o componentă diferită față de blocul ANL. Consider că este foarte important să construim locuințe (blocuri) pentru tineri, deoarece una dintre prioritățile mandatului meu o reprezintă creșterea demografică.
Țin și vreau să fac tot ce-mi stă în putință pentru a oferi condiții de trai decente tinerilor, să îi motivăm să rămână acasă și astfel vom putea vorbi despre un viitor frumos al comunității noastre. Avem nevoie de tineri dedicați și implicați care ne pot ajuta să facem din Codlea un municipiu viu, care să devină a doua localitate a județului Brașov din punct de vedere economic.
Dezvoltarea industrială a municipiului nostru este un deziderat care va deveni realitate în viitorul apropiat.” a explicat primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.
Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic