Siguranța pietonilor și mai ales a copiilor trebuie să fie pe primul plan!
”Cu atât mai mult cu cât avem din păcate prea multe exemple de accidente ale căror victime au fost copiii. Am susținut în Comisia pentru învățământ, în calitate de co-semnatar, acordarea unui Aviz pozitiv pentru proiectul de lege privind creșterea siguranței rutiere, inițiat de colegii mei deputați de la Brașov, Cristina Vecerdi, Marian Rasaliu, Gabriel Andronache și senatorul Mihail Veștea. Proiectul obligă administratorul drumurilor publice de a asigura iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni.
Mai mult, proiectul prevede ca deplasarea grupurilor de preșcolari și școlari, pe drumurile publice, să se facă în prezența a doi adulți, unul în fața, iar celălalt în spatele grupului, care vor purta și veste reflectorizante indiferent dacă este noapte sau zi sau indiferent de anotimp.” – Ana-Loredana Predescu