GritSablare susține mediul înconjurător prin Recuperarea Gratuită a Deșeurilor de Sablare și Comercializarea Exclusivă a materialelor de sablare ecologice și non-toxice, cu multiple reutilizări

0
629 vizualizari
views

Astăzi este încă o zi în care activitățile pe care noi oamenii le desfășurăm, lasă o amprentă negativă asupra mediului înconjurător, acesta fiind cu aproximație, scenariul trist care se repetă continuu, zi de zi, încă de la începutul revoluției industriale și până în prezent. După aproximativ trei sute de ani de poluare continuă, viața pe Pământ s-a schimbat. Încălzirea globală datorată emisiilor ridicate de carbon din atmosferă are efecte catastrofale asupra plantelor, animalelor, dar și oamenilor: calota glaciară din Antarctica se topește pe zi ce trece, iar nivelul crescut al apelor mușcă încet și sigur din întinderile de uscat, temperaturile și precipitațiile atmosferice nu se mai supun anotimpurilor calendaristice, specii de animale au dispărut sau sunt pe cale de dispariție, iar întinderi fertile de teren riscă deșertificarea.

În fața acestor schimbări, oamenii au fost luați pe nepregătite. La temperaturi înalte, nici avioanele nu mai pot decola (Coffel et al. 2017; Zhou et al. 2018). Aeroporturile și avioanele au fost proiectate să funcționeze pentru intervale de temperaturi stabilite istoric, care în prezent, nu se mai respectă. În iulie 2017, 43 de zboruri către Pheonix, Arizona au fost anulate datorită înregistrării unui val de căldură de peste 120 °F (aprox. 48.9 °C). Aerul cald are o densitate mai mică, fiind nevoie de o elevație mai mare pentru ca o aeronavă să poată decola. Având o temperatură maximă de funcționare de 118 °F (aprox. 47.8 °C), aeronavele Bombardier CRJ realizate de către Mitsubishi Heavy Industries care efectuau zboruri regionale nu ar fi putut ateriza sau decola. Pentru ca totuși avioanele să poată funcționa la temperaturi înalte, este nevoie fie de o viteză mai ridicată – ceea ce implică o pistă mai lungă (deși este știut că multe aeroporturi din lume sunt construite pe coastă, nu au piste foarte lungi și nici posibilitatea de extindere, spre exemplu aeroporturile La Guardia din New York și Ronald Reagan din Washington), fie de o scădere a greutății – ceea ce se transpune în reducerea numărului de pasageri și a volumului de marfă transportate, fie de o reproiectare completă a aeronavelor pentru ca acestea să poată funcționa în intervale mai mari de temperatură, însă toate aceste soluții implică costuri foarte mari de implementare.

În prezent, guverne, organizații de mediu dar și oameni de afaceri din întreaga lume iau atitudine și măsuri pentru scăderea impactului negativ asupra mediului înconjurător. Pe 27 Februarie, Jeff Bezos, fondatorul și CEO-ul Amazon, a anunțat înființarea Bezos Earth Fund, donând suma de 10 miliarde de dolari, pentru măsuri împotriva încălzirii globale și pentru prezervarea mediului înconjurător. GritSablare este compania lider național în domeniul materialelor și echipamentelor profesionale de sablare, care activează, de asemenea, și în domeniul materialelor industriale pentru turnătorii și debitare cu jet de apă. Compania noastră a înțeles că operează în domenii industriale cu efecte potențiale asupra mediului înconjurător, de aceea, ne-am alăturat și noi inițiativelor acestor oameni și companii, întărind flancul celor care iubesc această planetă, și care doresc să facă o schimbare întorcând o parte din puținul sau multul pe care îl dețin, către interesul comun.

Suntem singura companie de profil din România care oferă gratuit serviciul de recuperare și reciclare a deșeurilor de materiale de sablare uzate, compania noastră suportând valoarea contribuției pentru economica circulară  pentru fiecare tonă de deșeuri recuperate, în baza autorizației de mediu numărul 37 DD din 11.04.2017, pentru codul 120101 într-un mod transparent, cu documente care justifică trasabilitatea materialului uzat.

Încă din 2015, în baza studiilor efectuate pe diferite materiale de sablare, compania noastră a decis comercializarea în mod exclusiv a materialelor industriale ecologice și non-toxice, atât pentru sablare, cât și pentru turnătorii și debitare cu jet de apă. Materialele noastre de sablare pot fi folosite inclusiv în spații deschise, pentru sablarea de poduri, nave maritime, fără să aducă prejudicii mediului înconjurător și fără să pună în pericol sănătatea operatorilor de sablare, echipați corespunzător, datorită unui conținut <0,1% de particulele de dioxid de siliciu liber cristalin sau silicați liberi (SiO2 l.c.)  în aerul de respirat, așa cum este zgura de cupru și granatul roșu.

Totodată, compania noastră este prezentă la târgurile internaționale de profil pentru a identifica soluții de sablare inovative și moderne, cu impact minim asupra mediului înconjurător. Oferta noastră comercială include materiale de sablare ecologice care pot fi reutilizate în multiple cicluri operative de sablare, cum ar fi: alicele sferice de oțel premium (cu peste 3000 de cicluri de sablare), alicele angulare de oțel premium (cu peste 1100 cicluri de sablare – Erwin Test Machine), dar și alicele angulare cât și cele cilindrice de inox (cu peste 800 cicluri de sablare, fiecare). Totodată, am inclus în oferta noastră echipamente de sablare cu vacuum, care elimină complet praful din mediul înconjurător.

Omenirea a evoluat, iar cercetarea ne oferă continuu soluții noi pentru activitățile industriale, astfel încât să putem lăsa o planetă Pământ frumoasă și curată generațiilor următoare. Să stăm o clipă și să ne gândim la ce ne dorim cu adevărat, noi, locuitorii acestei planete: o viață frumoasă și sănătoasă într-un mediu curat, o viață care este posibilă așa, numai cu efortul susținut al fiecăruia dintre noi. Să privim ce lăsăm în urma noastră și să înțelegem că sustenabilitatea se realizează în timp, promovând un comportament etic.

Astfel, GritSablare încurajează activitățile de sablare și curățare cu materiale ecologice și non-toxice, precum și gestionarea responsabilă a deșeurilor rezultate în urma acestor activități. Folosind materiale ecologice, reducem la minim impactul asupra mediului înconjurător și riscul bolilor operaționale în rândul operatorilor de sablare, așa cum este silicoza – o boală operațională mortală care este generată de sablarea cu nisip cuarțos, un material de sablare extrem de toxic, cu un conținut de aproximativ 90% de silicați liberi în aerul de respirat. Fii alături de noi, în activitățile industriale de sablare pe care le desfășori, alegând materiale ecologice și non-toxice de sablare pentru a participa împreună la realizarea unui obiectiv comun: o planetă frumoasă și curată!

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic