Elevii care fac naveta către școală trebuie să beneficieze URGENT de transport GRATUIT!

0
925 vizualizari
views

Deputatul de Brașov, Ana-Loredana Predescu, i-a adresat ministrului Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, o interpelare solicitând să răspundă cu celeritate referitor la problema legată de acordarea gratuității pentru transportul elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu.
Totodată, deputatul de Brașov solicită elaborarea normelor de aplicare ale dispozițiilor legale, care, în acest moment, ridică mari dificultăți familiilor cu venituri modeste. Concret, elevii sunt obligați să își achiziționeze abonamentele pentru transport din surse materiale proprii, contravaloarea acestora urmând să fie decontată ulterior.
Ana-Loredana Predescu atrage atenția că, în cazul categoriilor sociale vulnerabile, lipsa sprijinului concret și a unor politici publice clare pot duce la creșterea abandonului școlar, o problemă deja acută a sistemului educațional românesc.

„Elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, elevii din familii defavorizate cu venituri mici, sunt obligați de prevederile legislative în vigoare să achite contravaloarea biletelor/abonamentului de transport din surse materiale proprii, iar ulterior, să deconteze aceste sume de la unitățile de învățământ la care studiază.
I-am adresat domnului ministru rugămintea să transmită punctul de vedere al Ministerului Educației privind modalitatea cea mai eficientă de a simplifica mecanismul decontării, astfel încât acești elevi să beneficieze cât mai rapid de abonamente de transport gratuit, acordate direct, fără a mai exista necesitatea de a le achita din surse proprii, urmând ca ulterior să deconteze aceste sume de la unitatea de învățământ de care aparțin”, a precizat Ana-Loredana Predescu, deputat de Brașov.

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic