În aceasta săptămână, iubitorii muzicii au parte de o săptămână plină de surprize la Filarmonica brașoveană. Vibrația sărbătorilor se resimte deja în tot orașul, de la luminițele aprinse, la toate vitrinele împodobile, ghirlande și colinde la tot pasul. În acest spirit, și Orchestra Simfonică s-a pregătit pentru această sărbătoare, oferind iubitorilor muzicii simfonice trei Concerte Simfonice Extraordinare dedicate sărbătorilor de Crăciun, respectiv în data de 18,19 și 20 Decembrie. Concertele din data de 18 și 19 vor fi pentru marele public și abonați, urmând ca cel din 20 să fie susținut pentru colaboratori și alte autorități, tocmai pentru a oferi posibilitatea de a participa într-un număr cât mai mare.
Concertele vor fi dirijate de renumitul dirijor, maestrul I. Ionescu Galați, invitată fiind solista Nicoleta Tudorache, care va interpreta un frumos program la țambal.
De asemenea, evenimentul va fi prezentat pe parcursul celor trei zile de cunoscutul om de televiziune brașovean, Dan Ghiță.
În program, pe lângă lucrări de largă popularitate, se regăsește o Suită de colinde românești Crăciun Românesc pentru orchestră op. 15, dedicată celor 142 de ani de existență ai Filarmonicii și membrilor ei, compusă de Petre-Marcel Vârlan, lucrare ce va fi interpretată în Primă Audiție.
Profil de artist…
La trei ani şi jumătate ani, I. Ionescu-Galați a început studiul viorii, cu tatăl său. În 1949, a devenit elev la Liceul de muzică din Bucureşti, obţinând note maxime. În 1954, a debutat ca solist în compania Orchestrei Radiodifuziunii bucureştene, dirijor Iosif Conta. Între 1955 şi 1960, a fost student la Academia de Muzică. Încă de pe atunci, a apărut ca solist al filarmonicilor din ţară; a cântat, totodată, şi peste hotare – în Rusia, China, Mongolia, Franţa, Spania. A obţinut bursa „George Enescu”, acordată studenţilor merituoşi. În 1961, a câştigat Concursul naţional „George Enescu” şi pe cel al tinerilor muzicieni. În 1965, a obţinut prin concurs o bursă a Guvernului Francez şi, la Paris, a devenit discipolul lui Pierre Dervaux şi al lui Charles Munch. A fost numit, în urma unui concurs, prim dirijor al Filarmonicii din Braşov, funcţie pe care a deţinut-o până în 1999. În 1970, a urmat cursuri de măiestrie în SUA, cu Leopold Stokowski, la New York, şi cu Eugene Ormandy, la Philadelphia. În Statele Unite, a dirijat, încă de pe atunci, orchestre importante. În Europa, a apărut frecvent în Elveţia, Rusia, Suedia, Grecia, Turcia. A evoluat, de asemenea, în Cuba, Japonia, Filipine, Singapore, China, Italia, Spania, Franţa, Germania, Polonia, Belgia etc. A fost invitat să predea în repetate rânduri la universităţi americane – Michigan State University, Kent State University (Ohio), dar şi la Istanbul. A fost director artistic la Istanbul şi profesor de vioară la Anadolu (Turcia). Printre soliştii care au cântat sub bagheta sa pot fi menţionaţi: Ion Voicu, Igor Bezrodnîi, Ruggiero Ricci, Viktor Pikaizen, Igor Oistrah, Rudolf Kerer, Magda Tagliaferro, Li Min Cian, Viktor Tretiakov, Daniil Şafran, Lola Bobescu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Radu Lupu, Valentin Gheorghiu etc.
Între 1971 şi 1987, a fost director al Filarmonicii din Braşov. În 1970, a iniţiat Festivalul muzicii de cameră, al cărui director este şi în prezent.
Atunci când vorbește de modele profesionale o face cu nostalgie. Mai ales că în ziua de astăzi lumea nu mai umblă după modele. Eu am avut ca profesor un mare dirijor, George Georgescu, dirijorul Filarmonicii din Bucureşti, care a murit în 1964. Chiar şi acum, la vârsta de 80 de ani, apelez la modele. Altul a fost genialul maestru Celibidache, plin de calităţi şi de defecte. La Paris, i-am avut pe Pierre Dervaux şi Charles Munch, iar în America pe Eugene Ormandy şi Leopold Stokowski. Acesta era şi un mare actor de filme, era prieten sau poate chiar mai mult cu Greta Garbo. Acum poţi avea modelele la îndemână, că există internetul. Când eram eu copil, era mai greu să ai acces la tot felul de concerte şi dirijori renumiţi.