Foarte mulți cetățeni au dat buzna la serviciul pașapoarte odată cu modificările apărute în ceea ce privește accesul în unele țări europene pentru a se pregăti din timp de concediu. Se pare că, spre exemplu, în Anglia nu te mai poți duce ca turist decât dacă ai pașaport.
Zeci de persoane s-au așezat la coadă în dimineața zilei de 17 mai, de la ora 4 dimineața, pentru a prinde un bon din cele 160 pe care le epuizează în 10 minute de la ora deschiderii serviciul abilitat prin emiterea de bonuri de ordine. Cei care nu apucă fac liste și se roagă, poate apucă să depună actele în aceeași zi.
Filmul publicat mai jos și realizat de către o persoană la 8 dimineața este mai mult decât elocvent. Autoritățile sunt depășite de situație. Interesant este faptul că, cel puțin două persoane care au citit articolul publicat de newsbv.ro ne-au îndrumat către același serviciu de la Sfântu Gheorghe. Se pare că acolo, la aproximativ 30 km distanță, nu este coadă, iar documentele se pot depune oriunde, nu neapărat în județul în care domiciliezi.