Aproape de oamenii cu nevoi speciale – Balul caritabil al Fundației Rafael

0
2.612 vizualizari
views

A treia ediție a Balului Caritabil organizat de Primăria Codlea în beneficiul persoanelor cu dizabilități asistate de Fundația Rafael a fost un încântător eveniment al generozității și al gândului bun. Înființată în anul 2007 printr-o frumoasă colaborare româno-olandeză, fundația a prins rădăcini, iar astăzi este o componentă sine qua non a comunității locale și demonstrează grija pe care codlenii o au față de semenii lor.

Balul a început cu un cuvânt de deschidere al organizatorilor, urmat de o prezentare a președintelui fundației, Claudiu Ștaier, privind pașii pe care Fundația Rafael i-a făcut de la ultimul bal caritabil. Astfel, înființarea cabinetului de kinetoterapie, a Atelierului Protejat Rafael, stimularea integrării în instituțiile școlare și preșcolare, angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități, creșterea independenței acestora sunt câteva dintre rezultatele muncii specialiștilor organizației și a voluntarilor acesteia. Foarte emoționant a fost filmulețul ce a prezentat cazul unui copilaș care, după câteva luni de kinetoterapie, masaj terapeutic, stimulare senzorială, ludoterapie și activități educaționale a reușit să se dezvolte astfel încât să treacă de la stadiul în care nu putea să stea singur în picioare la acela în care pășește cu încredere și cu curaj, făcând singur ture prin sala organizației.

Irina Palade, realizatoarea emisiunii “Caruselul Vieții”, a fost gazda serii și a prezentat cu profesionalism întregul eveniment. De asemenea, a canalizat cu multă dibăcie generozitatea oamenilor buni în cadrul unei incitante vânzări la licitație a 20 de minunate produse realizate de înșiși angajații cu dizabilități ai Atelierului Protejat, persoane care au trecut în acest an de la statutul de asistate la cel de contribuabile.

Și, pentru că faptele cele bune vin cu veselie, invitații balului s-au distrat la maximum pe muzica formației Accent, cea care a încântat suflete și a ridicat mesenii de la locurile lor, încingând atmosfera din Restaurantul Exotic.

Perseverența organizatorilor și generozitatea celor care au răspuns invitației au dat și roade. Peste 8000 de lei au fost adunați și au luat calea Fundației Rafael, oferindu-le celor care lucrează acolo, fie că sunt specialiști sau persoane cu dizabilități, curaj, încredere și un plus de putere financiară pentru a dezvolta în continuare organizația ca pe un loc tot mai eficient în continua luptă pentru creșterea independenței personale și a capacității de integrare socială.

S-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că acolo unde oamenii pun suflet și bucurie, lumea devine cu adevărat specială.

bal fundatia rafael (3) bal fundatia rafael (4) bal fundatia rafael (5) bal fundatia rafael (7) bal fundatia rafael (14) bal fundatia rafael (19)

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic