Fiind pasionat mereu de influența pe care muzica o are asupra ființei umane, compozitorul Lucian Opriș a înregistrat în perioada în care a fost în Austria o nouă piesă, continuând demersul cu muzica instrumentală.
Acest videoclip, ne spune compozitorul, vorbește despre alternanța între major și minor, chestiune pe care o întâlnim și în viața de zi cu zi. Fiecare om pendulează între cele două stări: bucurie – tristețe, iar muzica reproduce cel mai curat această chestiune. Butterflies In The Rain este o piesă care, prin tematică și alternanța acordurilor, vorbește despre bucuriile sau nemulțumirile de care ne lovim în fiecare clipă.
,,Recent am descoperit că fluturii se ascund în scorburi, când plouă. Oare fluturii simt oameni în stomac când se îndrăgostesc? Această întrebare mă frământă și mă gândesc că noi, oamenii, ar trebui să apreciem fiecare moment în care simțim bucuria și în acelasi timp să încercăm să ne detașăm de problemele cotidiene. Dacă reușim să surprindem fiecare clipă ca o binecuvântare, înseamnă că am dobândit o înțelepciune particulară care ne va ajuta să percepem pozitiv lucrurile și oamenii care ne înconjoară. Chiar dacă de aproape 3 ani locuiesc în Austria, rezonez maxim cu orașul în care m-am născut și mă simt parte la fiecare eveniment care se desfășoară în Codlea. Iubesc orașul acesta pentru că este locul unde am crescut, este locul unde mă simt permanent acasă. Dorința mea sinceră este ca această melodie și această colaborare pe care am avut-o cu orchestra din Linz, în colaborare cu dirijorul Dani Huluban, să fie o completare culturală la paleta de activități locale, care devin parte a patrimoniului local codlean, comunitate de care nu mă pot detașa. Iubesc Codlea, iubesc orice lucru constructiv și pozitiv care se întâmplă în orașul meu natal.
Primiți cu mult drag această muzică ce renaște din muzica contemporană, muzică ce răspunde dorințelor sufletești fără de care nu am putea supraviețui. Apreciez pe aceasta cale colaborarea constantă pe care am avut-o cu Asociația pentru Înfrumusețarea Codlei, organizație care susține și promovează atât activitățiile locale cât și cele din împrejurimi prin publicația Codlea Info. La mulți ani tuturor codlenilor și un an plin de fericire și sanatate!
Lucian Opriș
Butterflies in the rain (VIDEO Full HD)