Fiecare campanie de reciclare a deșeurilor pe raza municipiului Codlea se contorizează în numărul de saci de plastic adunați și felicitările de rigoare adresate voluntarilor. Nimic nu poate fi mai frumos decât implicarea societății civile și înțelegerea păstrării unui mediu curat. Însă Codlea este departe de implementarea unei strategii de colectare selectivă a deșeurilor menajere, care să permita cetățeanului să selecteze plasticul, hârtia, sticla, fierul, etc.
Cele câteva tomberoane colorate din țarcurile în care se depozitează gunoiul sunt insuficiente, iar omul este lipsit de o informare sumară în acest sens. Cine să-i spună ce trebuie pus în tomberonul galben?
Vă mai amintiți de tuciuriul care trecea prin cartier, a cărui gură turuia: ,, Stiiicle cumpărăm, stiiicleeee!” ?
Interesant este faptul că pe raza municipiului Codlea nu există un punct de colectare. Am fost sesizați de către un cititor că nu are unde să ducă sacii cu sticle și că cei de la Servicii Comunale nu i-au ridicat sticla de mai bine de 2 luni. Ce facem cu hartia? Spre deosebire de tarile civilizate unde pentru un pet de plastic depus primești 25 cenți, iar pentru sticla goală 15 centi, în țara noastră lucrurile merg încet și aproape deloc.
În principiu, ține de buna organizare a fiecărei administrații județene ca sistemul de colectare a deseurilor menajere sa fie unul fiabil. Mai mult de atât, pentru astfel de proiecte se pot obține fonduri europene, iar acolo unde nu are cine să se ocupe, poate că s-ar putea încheia parteneriate.
Până atunci, cetățeanul de rând așteaptă ca cineva să gândească pentru el. Dar cine?
Acesta este unul din lipsuri, dar ai idee cand se va reamenaja parcul, mai exact locul de joaca din incinta acestuia sau cel din cartierul magurii de la scoala? Multumesc
In Sfantu Gheorghe spre exemplu oamenii sunt stimulati sa recicleze prin acordarea de reduceri la intretinere in functie de cantitatea reciclata la nivelul unei asociatii de proprietari. O metoda foarte ingenioasa si eficienta. La noi mai e mult pana departe. Asa administratie, asa oras.
[…] nu se ascunde sub preș. În urmă cu câteva zile, mai exact în data de 13 martie, vă prezentam o informare cu privire la lipsa unui punct de colectare selectivă a deșeurilor pe raza municipiului Codlea, […]
Comments are closed.