Vineri, 14 iunie 2013, în intervalul orar 9-12, Fundația Rafael și Asociația Pro Codlea, în colaborare cu Liceul Teoretic, cu Școala Generală nr. 2 și cu Școala Generală nr. 3 Codlea, avându-i alături pe voluntarii de la Grupul Impact, organizează evenimentul caritabil și de sensibilizare a elevilor, Junior Cros.
Participanți la eveniment sunt elevii claselor II-IV. În ultima săptămână, un specialist al fundației a trecut pe la fiecare clasă și le-a vorbit elevilor despre ce înseamnă dizabilitate și ce trăiește o persoană cu dizabilități.
Elevii își vor găsi sponsori din rândul părinților, colegilor etc. Aceștia vor plăti câte o sumă pe care ei o aleg, pentru fiecare tură alergată de elevi. În felul acesta, copiii vor încerca să adune cât mai mulți bani, care vor fi utilizați pentru asistarea persoanelor cu dizabilități.
Dincolo de aspectul caritabil, de maximă importanță sunt eforturile de combatere a discriminării și de încurajare a altruismului celor aflați în plină formare.
Oricine poate fi sponsor sau măcar simplu spectator, așa că vă așteptăm pe toți la Junior Cros, un festival al bunătății copilăriei. Evenimentul va avea loc pe terenul de sport al Liceului Teoretic Codlea.