Polițist arestat pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor

0
420 vizualizari
views

Un polițist covăsnean a fost reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, au documentat activitatea infracțională a unei persoane cercetate pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2021 – 2022, aceasta ar fi întreținut, în mod repetat, raporturi sexuale cu două persoane vătămate minore, având vârstele de 14, respectiv 15 ani.

De asemenea, aceasta ar fi realizat cu telefonul mobil personal și ar fi deținut în acest sistem informatic mai multe materiale pornografice, înfățișând persoanele vătămate în ipostaze sexuale explicite.

La data de 19 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea persoanei cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Astăzi, 20 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.Totodată, precizăm că persoana cercetată este agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, iar instituția se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. De asemenea, având în vedere măsurile procesuale dispuse, persoana în cauză a fost suspendată din funcție. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Activitățile au fost sprijinite de Serviciul Județean Anticorupţie Covasna

Agentie Web | Creare Site Web | Mentenanta Web | Optimizare SEO | Design Grafic

LĂSAȚI UN MESAJ